Despre zile şi nopţi la ceas aniversar
“Știri deprimante, toate dările cresc, cresc
Lumina, telefonul, gazul, apa se scumpesc”
[2000, Cargo, piesa “Bagă-ţi minţile în cap”]
Aspirând să devină o călăuză de încredere a pasionaţilor de Pop culture prin amalgamul de experienţe urbane, revista Zile şi Nopţi a apărut pentru întâia oară în luna octombrie a anului 2000 şi, după un parcurs jalonat de provocări dintre cele mai diverse, iată că am ajuns să celebrăm un sfert de secol de existenţă în spaţiul de going out şi, implicit, de conexiune strânsă şi nemijlocită cu cititorii noştri.
Asemenea prilejuri aniversare ne sunt de folos în primul rând pentru a ne reaminti că, de 25 de ani, indiferent de crizele pe care le-a traversat societatea noastră, am avut mereu despre ce şi pentru cine să scriem, că experienţele incitante şi publicul interesat de acestea sunt cele care ne oferă bucurie şi ne motivează să mergem mai departe cu Zile şi Nopţi, iar acest ‘va urma’ este, din punctul nostru de vedere… o certitudine.
Poate că a vorbi cu asemenea siguranţă despre viitor pare hazardat într-un prezent care se arată atât de neliniştitor – război, extremism, austeritate -, în care situaţia artelor şi a culturii pare mai precară ca oricând, însă determinarea noastră nu trebuie pusă pe seama lipsei de realism, fiindcă este alimentată de aceste experienţe ale trecutului, a celor 25 de ani din existenţa noastră, cu bune şi rele, la care ne întoarcem frecvent cu gândul.
Dacă e să ne referim doar la aniversările Zile şi Nopţi, de exemplu, acestea s-au nimerit mereu în timpi definiţi de contexte la fel de problematice ca cel actual: în 2010, bucuroşi fiind că am supravieţuit cumva Marii Depresiuni, am “sărbătorit” pe fondul seriei dure de măsuri de redresare economică post-recesiune, inclusiv tăierile salariale masive, asociate cu blocajele politice şi ineficienţa luptei anti-corupţie, iar după aceea, în 2020, aniversarea ne-a fost umbrită de faptul că s-a consumat în plină pandemie, într-o lume grav perturbată economic şi social, cu revista noastră distribuită cu sprijinul partenerilor care îşi livrau produsele la domiciliu.
Cu toate acestea, Zile şi Nopţi a continuat să-şi găsească drumul spre cititori fără sincope, indiferent de conjunctură, iar asta s-a datorat eminamente faptului că viaţa urbană, deşi fluctuantă ca dinamică, şi-a menţinut în permanenţă efervescenţa.
De exemplu, tot luna aceasta vom avea parte de ediţiile aniversare ale unor festivaluri din varii zone de expresie artistică, precum fotografia (Bucharest Photofest) sau teatrul (Festivalul DbutanT), care fiecare împlinește 10 ani de existenţă, apoi filmul (Animest), muzica de cameră (SoNoRo) sau arta video şi sunetul experimental (Simultan), toate ajunse deja la ediţia XX, ca să nu mai vorbim de longevivul Festival Naţional de Teatru/FNT, de 35 de ani reper fundamental în peisajul performativ naţional, iar acest tip de evenimente culturale, prin rezilienţă, ne dau un plus de încredere că vor exista şi în viitor numeroase propuneri culturale sau artistice potenţial interesante şi, prin intermediul Zile şi Nopţi, ne vom îngriji ca cele mai relevante să continue să ajungă la public.
Pentru că, parafrazând o replică a lui Tennessee Williams din Menajeria de sticlă, noi credem că timpul este cea mai lungă distanţă dintre două experienţe şi că experienţele cu potenţial de memorabilitate sunt cele care transformă, de fapt, zilele şi nopţile cotidiene în… ZILE ŞI NOPŢI.
Text de IOAN BIG | PUBLISHER ZILE ȘI NOPȚI