Azi este Ziua Internaţională a Fericirii

Pentru ediția 2017 a Zilei internaționale a fericirii, ONU a decis să readucă în atenția publică Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată în septembrie 2015. În cadrul acesteia se regăsesc cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), reunite informal și sub denumirea de Obiective Globale. Printre ele se află ''fără sărăcie'', ''foamete zero'', ''sănătate și bunăstare''. 

Un profil al românului care este mai degrabă nefericit arată că acesta are vârsta de 45 – 54 de ani, locuieşte în regiunea de Vest a României, locuieşte singur şi nu are urmaşi. Românul nefericit este plătit cu o sumă sub media naţională de salarizare şi ca atare este predispus la întârzierea plăţilor către creditori, arată Agenția de presă Rador. 

Tipologia românului mai degrabă fericit arartă astfel: provine dintr-un oraş mic, are o familie mai numeroasă decât media, copiii sunt angajaţi şi au venituri peste medie, are un loc de muncă bine recompensat material, în care este recunoscut profesional şi care îi permite un echilibru cu timpul liber. Drept urmare, românul fericit are timp pentru familie şi prieteni – persoane extrem de importante pentru existenţa sa – , a învăţat să se bucure de orice moment şi să evite problemele şi nu în ultimul rând ştie ce însemnă şi a învăţat să cultive încrederea în mediul de afaceri, vecini şi autorităţi.

Cei mai fericiţi oameni din lume s-ar afla, potrivit unui studiu, în Panama şi Paraguay.

Oameni fericiţi găsim, într-o pondere semnificativă, în ordine, şi în El Salvador, Venezuela, Trinidad şi Tobago, Thailanda, Guatemala, Filipine, Ecuador şi Costa Rica.

Un alt studiu, realizat la finalul anului 2014, arată alte rezultate: în contextul în care tot mai mulţi oameni se declară fericiţi, în intreaga lume, cea mai fericită ţară de pe glob ar fi Fiji, un mic stat aflat între două continente, în care 93 % dintre locuitori se declară fericiţi. La polul opus, în Irak găsim cei mai nefericiţi oameni, doar 31 % dintre locuitori răspunzând că sunt – într-o oarecare măsură – fericiţi.