Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 14/04/2017
Arhiva Zile si Nopti

Stropitul de Paști – cea mai frumoasă contribuție a ungurilor pe pământ românesc!

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Stropitul de Paști – cea mai frumoasă contribuție a ungurilor pe pământ românesc! Share Stropitul de Paști – cea mai frumoasă contribuție a ungurilor pe pământ românesc!


Udatul de Paști are în spate o legendă veche. Zice-se că pe vremuri o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână, care dorea să le cumpere şi au început să povestească.

Din vorbă în vorbă, fata creştină i-a explicat celeilalte despre credința în Dumnezeu şi a îndemnat-o să se creştineze.

Păgâna nu s-a lăsat ușor și a jurat că se creştinează numai dacă dovedește existenţa lui Dumnezeu: „Atunci voi crede, când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roşii”. Minunea s-a înfăptuit şi cele două fete au leşinat de emoţie. Nişte trecători le-au văzut şi le-au stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat, de Paşte.

Alți experți sunt de părere că stropitul fetelor era un simbol al fertilității mult mai vechi decât se crede și că el a căpătat o conotație religioasă după dezvoltarea creștinismului în satele din Transilvania. Credincioșii cred astfel că ca evreii i-au stropit cu apa pe adepții lui Iisus care aduceau vestea Învierii și de aici ei țin tradiția vie.

În timp, de-a lungul secolelor, tradiția a evoluat și prin sate se spunea că fetele trebuie udate cu apa de izvor neîncepută că să fie frumoase, să dea naştere la copii sănătoşi şi să miroasă tot anul ca florile de primăvară. Femeile şi fetele îşi aşteaptă musafirii cu ouă roşii, pălincă şi prăjituri, pe care le oferă celor care spun poezii. Primii care pornesc la stropit sunt cei mici. Ei primesc zeci de ouă, dar şi prăjituri sau bani.

La țară, ficiorii nu se joacă deloc când vine vorba de datină. De multe ori ei mergeau la udat cu găleata și fetele chiar erau udate, din cap până-n picioare, nu glumă. La orașe, unde oamenii-s mai emancipați, apa de izvor sau din fântână a fost înlocuită cu parfumuri sau deodorante. În funcție de buzunarul flăcăilor, fetele ajung astfel să miroasă a parfumuri scumpe sau replici ieftine.

Urătură tradițională la stropit:

“Am auzit că aveți un trandafir frumos, am venit să-l udăm, să crească, să înflorească și mulți ani să trăiască!”

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută