Omara Portuondo revine în România

Diva cubaneză, deținătoare a unui premiu Grammy și ambasador artistic al tării sale, revine în România. Concertul are loc pe e 25 aprilie 2017, la Sala Palatului, de la ora 20:00.

Din luna octombrie 2016, Omara Portuondo celebrează muzica și viața în cadrul unui turneu amplu în jurul lumii, evoluând pe marile scene alături de band-ul său dar și de nenumărați invitați speciali. Turneul oferă spectatorilor privilegiul de a descoperi povestea incredibilă din spatele carierei sale artistice de succes, concretizată într-o călătorie muzicală memorabilă, pornind de la magia anilor din tinerețe și continuând cu dragostea pentru cabaret, urmată de perioada marcantă alături de orchestra Buena Vista Social Club și, poposind, în final, la melodiile fermecătoare cu aromă de havană, din prezent.

Omara Portuondo cântă fără încetare de la vârsta de 15 ani. Se află pe scenă de peste 70 de ani, iar în timp ce revoluții și războaie au cutremurat globul, Omara Portuondo a continuat să cucerească lumea cu vocea sa caldă și cu charm-ul de neegalat.

Damian Drăghici, invitat special

Pe lângă oportunitatea reîntâlnirii cu vocea legendară a orchestrei, Damian Drăghici va urca pe scenă în calitate de invitat special și îi va surprinde încă o dată pe admiratorii săi, cu un nou proiect muzical la superlativ, plin de originalitate, prezentat sub titulatura - ”The Gypsy Cuban Project”. Proiectul a fost creat, produs și coordonat în întregime de Damian Drăghici și este rezultatul unei călătorii itinerante în Cuba, făcută de artist cu scopul de a căuta legături între cultura  Romă / Gypsy și cea afro-cubaneză, căutare ce urma a fi materializată prin înregistrarea albumului ”The Gypsy Cuban Project” – un album de world music, care îmbină într-un mod absolut inedit cele două vechi culturi.  Piese ca Șaraiman, Ileană, Ileană sau Chan Chan capătă astfel sunete noi, gitano-cubaneze, nemaiauzite până acum.

Biletele pot fi achiziționate de AICI!