Earth Food & Good Mood

„Detaşează-te de şabloane, trăieşte (nu doar supravieţuieşte) în prezent şi schimbă-ţi viaţa.”

Ziceam mai demult că atunci când se schimbă vremea de la frig la cald apare în noi o dorință de schimbare. Începem să ne propunem să facem lucruri pentru noi și sănătatea noastră, să ieșim oficial din letargia iernii. Schimbarea vine mult mai ușor dacă ni se oferă și contextul potrivit. Aici intervine Samsara Foodhouse, care răspunde dorinței interioare de a ne schimba cu un eveniment ce nu trebuie ratat. Earth Food & Good Mood va vorbi despre cât de important este un regim alimentar sănătos și cum o viață sănătoasă ne garantează în același timp și bucurie și ne asigură că lucrul aceasta nu este atât de greu cum pare.  „O viață sănătoasă se construiește pe o fundație puternică, compusă și ea la rândul ei din mai multe ingrediente. Ingredientul de bază al acestei fundații însă este mâncarea, ceea ce ne hrănește și ne dă viață. Hrana vie reprezintă viață și vitalitate, medicament dăruit nouă de către pământul nostru.”  

Participanții vor fi ghidați în jurul secretelor vieții sănătoase de către Ligia Pop (raw food chef și consultant în nutriție), Anca Ignat (nutriționist-dietetician licențiat, fondator al Detox și Nutriție, cofondator al companiei Overt Health) și Valentina Savu (tehnician-nutriționist, fondatorul Delicii Sanatoase) iar de atmosferă și ritm se vor ocupa cei de la Free 2 Flow, pentru a umple Casinoul cu sunete de handpan, kora sau fujara.

17 mai

Casino Centru de Cultură Urbană Cluj

www.facebook.com/samsarafood