De curând, Mircea Cărtărescu și-a lansat, la Sibiu, cel mai recent volum: “Peisaj după isterie” (Editura Humanitas, 2017).
Subterana librăriei “Constantin Noica” s-a umplut până la refuz în așteptarea celor doi invitați. Poetul Radu Vancu a vorbit despre volumul lansat și despre locul ocupat de acesta în vasta și halucinanta operă a celui mai cunoscut autor român al momentului.
“Peisaj după isterie” cuprinde o mică parte din articolele scrise de Mircea Cărtărescu începând cu anul 2000, iar publicarea sa în anul fatidic 2017 nu este în niciun caz întâmplătoare.
În acest an, când homo politicus a uitat de misiune și votanți, a avut loc și minunea, transformarea unei populații într-un popor, cum ar fi spus Noica. Cărtărescu vorbește despre transformarea solitarului în solidar și nu crede în retragerea orgolioasă și necesară a scriitorului în turnul de fildeș. De altfel, atât Mircea Cărtărescu, cât și Radu Vancu au fost prezenți cu trup și suflet (mai bine spus: cu trup, suflet și pix) în stradă, au participat activ la protestele civice pe care ulterior le-au legitimat prin scriitura lor.
Din prefața volumului “Peisaj despre isterie” înțelegem valoarea de statement a acestuia, de adeziune publică la încercarea unui popor de a se reinventa: “Václav Havel vorbea despre puterea celor fără de putere. Despre asta e vorba și-n România de azi. Ne adunăm cu sutele de mii pe străzi și în piețe ca să ne exercităm puterea împotriva fricii, a frigului, a ticăloșiei umane, a corupției organizate, a disprețului și a aroganței. Ca să arătăm că politica trebuie să fie etică și în folosul oamenilor.”
La finalul discuției, Mircea Cărtărescu a invitat sibienii prezenți să construiască un zid afectiv în jurul lui Radu Vancu. Lansarea aceasta a fost una atipică, pentru că în centrul discuțiilor nu a stat cartea, nici măcar autorul ei, ci prietenia între doi oameni care respiră același aer: al culturii.
