Palas Iași | 5 ani în culori

Astăzi, de la ora 22.00, parcul Palas va găzdui prima seară a Festivalului Internațional de film de foarte scurt metraj „Très courts”. Cinefilii vor putea urmări cele mai bune şi mai scurte producţii cinematografice actuale, din întreaga lume. Cea de-a doua seară de proiecții va fi la Institutul Francez, iar în total, festivalul înseamnă 150 de filme de scurt metraj, o competiție internațională și una românească, o competiție cu tematică feminină și feministă și o selecție pentru copii. La Iași, festivalul este organizat de Institutul Francez, însă evenimentul se desfășoară, în aceeași perioadă, în 80 de orașe din 25 de țări.

Sâmbătă, pasionatele de fashion primesc o invitație la un eveniment cu totul pe gustul lor. În Atriumul Palas Mall se va desfășura Festivalul de Shopping „Half is Free” by Andreea Esca. Evenimentul reunește piese vestimentare, articole de încălțăminte, bijuterii și ceasuri, genți, accesorii și produse de make-up în tendințe, care poartă semnătura unor designeri autohtoni, dar și a unor branduri internaționale de renume. Vestea și mai bună pentru iubitoarele de modă și de cumpărături este că articolele sunt la jumătate de preț. Și nu va fi ușor de ales, pentru că vor participa 35 de expozanți, cu o ofertă variată. 

Tot sâmbătă, de la ora 11:00, în zona Intersport, va avea loc campionatul de dans Summer Rhythm. La eveniment participă sute de copii pasionați de mișcările ritmate, care vor încânta publicul cu numerele lor de dans modern, clasic, de caracter, street dance, dans sportiv și altele. Sâmbătă și duminică, piațeta principală din parcul Palas se va transforma în teren de baschet pentru evenimentul Palas Streetball Challenge. Competiția îi are în prim-plan pe tinerii care iubesc sportul și se desfășoară sub forma unor jocuri de baschet între echipe formate din trei membri, pe categorii de vârstă. Pe lângă meciurile de echipă vor fi și concursuri individuale de aruncări și slam-dunk, dar și întâlniri cu sportivi profesioniști.

Duminică, de la ora 11:00, în zona Intersport, cei mici sunt așteptați la o nouă întâlnire cu lumea poveștilor. Vor petrece și se vor amuza în compania marionetelor de la Teatrul de Păpuși Așchiuță.