FITS 2017 Sibiu: Muzica iubirii e fado, jazz, electro, și un pic de pop

Sibiu sună altfel zilele acestea. Muzica străzii, sunetele spectacolelor în aer liber și aplauzele. Multe aplauze și multe zâmbete. Apoi, seara scenele se pregătesc pentru tobe, cântăreți, orchestre. Suntem și noi gata pentru alte „călătorii”. Prima a fost în Portugalia, cu cel mai sensibil mijloc de transport: fadoul. Vineri seara, în deschiderea festivalului, Misia ne-a povestit despre viață și moarte. Și tot ce este între. Vocea ei a răsunat prin toate inimile din Piața Mare, cu emoție și multă căldură. Ne-a povestit de Edith Piaf, de Maria Tănase și de muza ei, Amalia Rodriguez. Ne-am amintit de sentimente, de gânduri, de melancolie, de iubire, și am mers pe cel mai scurt și sigur drum: vocea ei. „Voi sunteți parte din acest spectacol”, ne-a spus Misia. Și am înțeles că e fain să ne aplaudăm și pe noi…

FITS 2017 Sibiu te invită și alte concerte, la fel de memorabile. Duminică seara, în Piața Mare, a cântat De Staat, o trupă olandeză de rock alternativ, care în 2013 au lansat albumul „I_CON” și a primit premiul Edison, cel mai prestigios premiu în materie de muzică din Olanda. De Staat a lansat constant videoclipuri muzicale inovative și foarte apreciate. Printre acestea, „Witch Doctor”, „Pep Talk” - un videoclip derutant, provocator și amuzant, „Sweat Shop”, „Get It Together”, „Make A Call” și multe altele. Datorită ritmului captivant și a inserțiilor electro, dar și a energiei debordante de care dă dovadă, trupa olandeză oferă, întotdeauna, concerte explozive.

Din Mexic, stabilită în Montreal, Quebec, Mamselle Ruiz ne încântă în Piața Mare a orașului, vineri, 16 iunie, de la ora 22:30, cu ritmuri latino-americane și de jazz. Muzica ei este influențată de propria sa combinație de culturi, de la Nord, la Sud. Mamselle a primit mai multe premii în Canada, iar Radio Canada a numit-o „revelația” genului „world music”. Carisma ei, prezența scenică și atracția ei magnetică, precum și prestația sa emoțională brută, i-au deschis calea către faimosul Cirque du Soleil, alături de care a susținut o serie de concerte.

Cu siguranță ați auzit la radio celebrul hit „Castle in the snow”, ce aparține trupei Kadebostany. Formația din Elveția, înființată în 2008, are propria sa identitate stilistică vizuală, reflectată în spectacolele live intense și în videoclipurile lor muzicale. Un imperiu auriu, înconjurat de peisaje de deșert infinit: de acolo ies la suprafață acești cuceritori maiestuoși ai muzicii pop, conduși de noi figuri suverane. Muzica inovativă, estetica fastuoasă și un spectacol live extrem de sofisticat, toate acestea contribuie la cea mai bună experință pe care iubitorii de muzică pop – și nu numai – o vor avea în ultima zi de festival, 18 iunie, de la ora 22:15, în Piața Mare din Sibiu.

Accesul publicului la evenimentele de stradă programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este gratuit. Așa că, vino să faci și tu parte din show. Te așteptăm la FITS 2017!