Pavel Bartoș | Interviu

„Am învățat că tot timpul, indiferent de ce statut ai sau în ce domeniu lucrezi, trebuie să demonstrezi. Lumea se așteaptă tot timpul la ceva extraordinar din partea ta și atunci tu trebuie să găsești în tine lucrul acela care să declanșeze extraordinarul în ochii celor care te privesc.”

Cum reușești să găsești mereu bucuria care te caracterizează?

Fac ceea ce îmi place. Asta e cel mai important și atunci nu simți niciun anume tip de oboseală. Gândește-te cât de norocos pot fi! Joc într-unul din cele mai bune teatre, Teatrul Odeon, la PRO TV am parte de cele mai bune emisiuni... Cine nu-și dorește așa ceva? Eu mă bucur că mie mi se întâmplă și atunci nu am voie să mă plâng. Chiar nu am voie, pentru că l-aș mânia pe Dumnezeu! 

Cum treci peste greșelile de pe scenă sau peste cele de la TV? Nu cred că te-am văzut vreodată blocându-te.

Intervin greșeli, dar sunt deja ani de experiență de scenă sau de platou, iar cea mai importantă în toată chestia asta este echipa. Singur ai putea fi sclipitor o dată sau de două ori, dar echipa este foarte importantă, atât în teatru, dar mai ales în televiziune. Orice s-ar întâmpla, ceilalți știu foarte bine ce au de făcut și atunci te ajută. La fel se întâmplă și în teatru. Ai nevoie de parteneri și eu mă bucur că îi am pe cei pe care mi-i doresc. Sunt norocos, ce mai! E bine ce mi se întâmplă.

Care este personajul preferat din cele pe care le-ai jucat până acum?

Tot timpul este ultimul. Însă, de exemplu, sunt îndrăgostit de Ianache din „Gaițele”, printre primele mele roluri de la Teatrul Odeon. Acesta este unul din cele mai longevive spectacole din România. Dar am o grămadă de personaje pe care le iubesc. Sunt norocos, dacă stau să mă gândesc.

Dar de personajul Pavel Bartoș prezentator ce ne poți spune? E el cu mult diferit față de Pavel Bartoș de acasă de la el?

Încerc să nu fiu un personaj. Încerc să fiu eu în altă situație. În televiziune responsabilitatea e foarte mare. Te privesc 5-6 milioane de oameni, dar iarăși ține de echipă. Am în spate o echipă de peste 100 de oameni, pe care mă pot baza în fiecare secundă, știu că pot face față oricăror provocări. Norocul meu este că toate acestea nu mi-au venit la 20 de ani să mă ia flama. Mi-au venit la 30, când deja aveam o familie, am acumulat totul treaptă cu treaptă, iar lucrurile s-au întâmplat firesc. Psihic am fost pregătit pentru acest lucru. De fapt asta e ce mai important, să fii pregătit psihic pentru orice lucru, și pentru momentele mari din teatru, și pentru cele din televiziune. Pentru că e foarte ușor să te ia valul. E valabil pentru orice domeniu. Am învățat că tot timpul, indiferent de ce statut ai sau în ce domeniu lucrezi, trebuie să demonstrezi. Lumea se așteaptă tot timpul la ceva extraordinar din partea ta și atunci tu trebuie să găsești în tine lucrul acela care să declanșeze extraordinarul în ochii celor care te privesc.

Ești o vedetă atipică într-un fel. Nu a încercat industria media să te schimbe?

Vezi, mie nu prea îmi place termenul ăsta de vedetă. Eu cred că vedete sunt Simona Halep, Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci, oameni care sunt recunoscuți în afară. La noi se uzitează termenul. Oricine care apare pe televizor este deja vedetă. Da, sunt o persoană publică, mă bucur de un anume tip de popularitate. Când ajungi la o anume maturitate umană, profesională, spirituală, nu are cum să te mai schimbe celebritatea. Marele meu noroc este și familia. Acolo îmi găsesc energia, echilibrul de care am nevoie în toate.

Oamenii te opresc pe stradă pentru poze și autografe. Au curaj să te abordeze pentru că te știu prietenos. Deci, cum faci față celebrității și popularității tale?

E o chestie asumată. Chiar dacă e obositor câteodată pentru mine să fac zeci de poze cu oamenii, nu-i pot refuza. Omul se întâlnește atunci cu tine. Nu-i poți spune să vină mâine la poză. Eu îmi asum asta, lumea se bucură, e un schimb de energii foarte bun pentru mine. Nu m-am gândit niciodată la asta ca la o povară. Oamenii mă consideră unul de-al lor, iar atunci apropierea este imediată.                                                       

Ce ai alege dintre teatru, film și televiziune?

Teatrul este marea iubire. De aceea niciodată nu am renunțat la teatru. Din teatru îți vine cumva evoluția artistică. În teatru lumea îți cere și altceva decât în televiziune. Asta te împinge să cauți un pic în tine, să te surprinzi te tine însuți, iar mie mi-e bine așa. Asta mă menține viu.

Ce faci când nu ești pe scenă?

Când nu sunt pe scenă îmi iau familia și plecăm. Pentru mine e important să fiu cu ei. Dacă ne ducem doar până într-un parc, la munte sau la mare nu contează, important este să fim împreună. Ne place să ieșim. Câteodată se întâmplă să rămânem toată ziua în pijamale. Stăm în casă, ne comandăm pizza, ne uităm la filme și doar ne bucurăm unul de altul.