Ciprian Feghiuș | Burger cu carne de vită

Am început în forță vara și după cum vă spuneam, gătim în următoarele luni în grădină. Vă aștept cu ingrediente proaspete, mâncăruri delicioase preparate în fața voastra și aceeași voie bună. Și pentru că am văzut că vă plac burgerii, astăzi am o rețetă specială pentru voi: Burger cu carne de vită.

Ingrediente: 500 gr carne de vită tocată, 2 ouă, 1 vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, 1 ceapă tocată mărunt, 3 căţei de usturoi pisaţi, sare, piper 2 linguriţe cu amestec de mărar, oregano, cimbru, boia de ardei, chifle cu susan caşcaval felii salata verde felii de roşii. Mod de preparare:  Carnea de vită se amestecă bine cu ceapa, ouăle, bicarbonatul, usturoiul, sarea, piperul şi mixul de ierburi aromatice. Compoziţia se lasă să se așeze un sfert de oră şi apoi facem chiftele şi le punem într-o tavă pe hârtie de copt. Băgăm tava la cuptor, la 200 grade, timp de 15 minute, dar burgerii pot fi făcuţi şi la grătar sau prăjiţi în foarte puţin ulei după cum ați văzut la Anturaj. Se pune câte o bucată de carne în chiflă, adăugaţi feliile de caşcaval, roşiile şi salata. Puteţi să adăugaţi şi un sos, ketchup  sau muştar, după preferinţă, eu așa vi-l servesc.

Poftă bună!