Dacă mă-ntrebi pe mine, vremurile în care te minunai că se-ntâmpla chestii faine din punct de vedere muzical şi-n alte oraşe decât Bucureşti au trecut demult. Mă bucur că-i aşa, pentru că lipsa concurenţei te-mpinge la blazare. Bucureşteanul e atât de obişnuit cu “binele” marilor concerte “la botul calului” încât nici nu se mai oboseşte să se ducă la concert – nu-i bai, mai vin ei. ÎI văd sigur data viitoare. Dacă n-ai văzut Sting şi Depeche Mode la Bucureşti, va trebui să faci un drum până la Cluj-Napoca. Dacă n-ai văzut Steve Aoki, Hurts sau Dub FX la Bucureşti tot spre Cluj-Napoca trebuie să-ţi iei bilet. 2017 aduce multă muzică bună la Cluj-Napoca dar parcă nicăieri n-ai mai multe de văzut decât pe scena Electric Castle.
Anul acesta se-ntâmpla a cincea ediţie şi zău dacă ştiu când a trecut primul cincinal. Abia aştept să treacă încă alte două, pentru că gaşca faină din spatele festivalului merită să primească de muncă multă vreme de-aici înainte. Electric Castle merită să crească tot mai mult iar noi merităm experienţă locală a unui festival fain, cu line-up divers şi imprevizibil, cu adevărat ca afară. Electric Castle nu e singurul festival fain tare (după gustul meu, fi reşte) de la noi, dar e singurul care reuşeşte să sembrace în haine occidentale fără să pară o rudă neinspirată a Occidentului de unde-mprumutam artiştii. Visez la o ediţie Electric Castle exclusiv românească, dar până atunci mă bucur că organizatorii au găsit reţeta perfectă şi aduc de peste graniţă, an de an, acel line-up divers şi imprevizibil despre care vă vorbeam.
În 2017, voi fi la Electric Castle pentru Beardyman, The Wax Road, Unkle, Architects, Franz Ferdinand şi House of Pain. În 2017 voi fi la Electric Castle pentru că am încredere în echipa care-a ascultat şi-a decis lineup-ul – îmi plac artiştii menţionaţi mai=nainte, dar vreau să aud sunete noi, să-nvăţ nume noi, să mă educ muzical. Muzica aduce schimbarea şi dacă tot vorbim despre asta n-ar fi rău să îţi spun şi că în 2017 voi fi la Electric Castle pentru încă o ediţie de festival eco la standarde occidentale, alături de MaiNoi. În 2017, voi fi la Electric Castle pentru încă o aventură de povestit nepoţilor. N-am nicio urmă de îndoială – va fi grozav. Ne vedem acolo.
Ștefan Tivodar