Maria Balabaș | Scaunul din metrou (XXX)

Practică Dimineața crossover la radio și alte câteva proiecte artistice. Îi place să gătească și să facă ordine… Trăiește câteva vieți într-una singură, unele vizibile, altele invizibile…

Sunt în vacanţă. Drumurile mele zilnice cu metroul s-au încheiat pentru câteva luni. Prietene, nu te voi întâlni în timpul acesta. Îţi voi scrie uneori scrisori, povestindu-ţi pe unde am ajuns, oamenii pe care i-am întâlnit şi gândurile mele din perioada asta.

M-am obişnuit cu tine, mi-e teamă că ne vom pierde unul de altul... Poate vor schimba garnitura de tren şi nu te voi mai vedea niciodată, chiar dacă tu te vei roti continuu pe o linie paralelă cu cea a drumului meu zilnic, dar eu nu voi şti asta şi voi continua să te caut şi să te aştept.

Într-un timp îi scriam scrisori prietenei mele dintr-un oraş îndepărtat, dar am pierdut fiecare obiceiul acesta.

Când m-am certat cu iubitul meu şi el a plecat de lângă mine, mi-am dat seama că nu aveam altă cale de comunicare cu el decât întâlnirile şi corpurile noastre.

Îmi doream să-i fi scris vreodată scrisori, să-i pot vorbi altfel, nu doar prin viu grai, să înţeleagă mai mult din sufletul meu, să mă aibă mai aproape. Scrisorile înseamnă timp petrecut cu celălalt în mintea şi sufletul tău.

Scriindu-i, te scrii pe tine însuţi, te apropii mai mult şi mai mult de sufletul tău. Iubitul meu nu ştia că eu pot scrie scrisori şi m-a uitat.

Iar scrisorile mele se pierdeau într-un spaţiu necunoscut, între oceane sau între durerile din noi. Dar o să-ţi scriu ţie, sper să te găsească rândurile mele, să mă citeşti. Te îmbrăţişez.