Costel Cristea | Despre eșec

Mă gândeam, într-o zi, la poveştile de succes care ne înconjoară şi motivează. Ne-am obişnuit să căutăm eroii, p-ăia de reuşesc şi-i aplaudă tot poporul. O fi de la filmele americane sau sistemul concurenţial promovat încă de pe băncile şcolii (despre care am mai scris). N-am idee să pun degetul chiar pe bubă. Dar ştiu că nu-mi mai plac eroii de ceva timp. Şi nici poveştile de succes. Din contră, au prins valoare-n ochii mei acei bătuţi de soartă, care dau chix după chix, fie în dragoste, fie în afaceri sau şcoală. Rataţii, ultimii ajunşi la maraton, ăia din ultima bancă. Cei pe care norocul îi ocoleşte în mod constant sau voinţa le joacă feste şi-i lasă baltă când succesul îşi plimbă coada pe sub nasul lor. Pentru ei, mă-nclin!

Este uşor să trăieşti în pielea unui învingător. Te laudă toată lumea, ai stimă de sine, te trezeşti optimist şi mulţumit de viaţa-ţi. Mult mai dificil este, însă, trezitul în papucii rupţi ai ratatului. El trebuie să pornească în fiecare zi de la zero, sub umbra eşecului, cu gustul amar al înfrângerii. Ce fel de caracter şlefuiesc aceste zile negre, câtă putere se ascunde în fiece pas greoi purtat printr-o viaţă lipsită de şansă? Păi nu este el adevăratul învingător al vieţii, având puterea s-o trăiască fie şi atât de apăsătoare? Există un mic Iov în toţi aceşti perdanţi, fără de care învingătorii n-ar şti ce-i victoria.

Reuşitele nu definesc un om, ci felul în care ştie să depăşească eşecurile. Curajul nemăsurat al celui care pierde şi totuşi nu se dă bătut! Şi chiar dacă abandonează, el trebuie să îndure chinul pierderii, lipsa laudelor, anonimatul. Dar se trezeşte şi a doua şi a treia zi după…

Costel Cristea,

Jurnalist muzical, event manager și DJ. Sociolog în acte. Îndrăgostit de muzică în toată splendoarea ei.