Alina Cojocaru | August, acasă

Poate părea un clișeu dar ne aflăm în luna mea preferată. Nu știu dacă e la fel pentru toți cei care își sărbătoresc ziua de naștere într-o anumită lună însă la mine probabil, are o stransă legătură. Si anul acesta e și mai frumoasă pentru că am experimentat în sfârșit semnificația cuvântului „acasă” cu toata implicația emoțională. Nu cred că înțeleg pe deplin de ce a avea 4 pereți e atât de important pentru oameni. Poate pentru că îți dă un sentiment de siguranță, de proprietate și nu mai ai jena aceea că stai în casa altcuiva. Nu am văzut niciodată și nu consider nici acum ca e o mare implinire sau realizare. Din punctul meu de vedere, împlinirile sunt cele care țin de suflet și de familie iar realizările se reduc la viața profesională. A avea însă casa mea e un sentiment compus din ușurare, confort și liniște. Mi se pare interesant și întregul proces plin de stări diferite. E dificil să faci dintr-un apartament fără finisaje, un loc care îți încantă privirea imediat ce intri pe ușă. Să alegi varul, parchetul, gresia, faianța, sistemul de iluminare, prizele, mobila sau să pui în funcțiune centrala e un proces cu o dinamică fantastică. Treci de la „nu știu!” la „asta e!” în zile întregi de analiză. E și ciudat pentru că nu te-ai gândit niciodată că alegerea unor lucruri poate avea un impact atât de mare. Așadar, ce ai făcut vara aceasta? O casă, în cazul meu!