Chestionar de #Brașov cu Carmen Zmaranda

Carmen este una dintre organizatoarele festivalului AMURAL, ce va avea loc în perioada 31 august – 3 septembrie, După ziuduri.

  1. Ce îți place cel mai mult la Brașov?

Cred ca faptul că are atât de mult potențial încă nedescoperit, faptul că e atât de pitoresc și îți oferă posibilitatea să îl descoperi și să îl iubești fie că ești munțoman, nostalgic, introvertit, romantic sau super activ. 

  1. Recomandă 3 locuri pe care turiștii să le viziteze în Brașov.

Voi începe firește cu promenada După Ziduri, care de 3 ani de când facem AMURALul ne-a devenit cel mai drag „acasă„, apoi tot Șcheiul și istoria lui fascinantă (chiar acum câteva luni mi-am petrecut o zi întreagă pe străduțele din Șchei și-am descoperit o bijuterie de casă care e squat pentru oamenii străzii) și în final cetatea pe care sperăm s-o revedem deschisă și repusă pe harta Brașovului.

  1. Unde bei cea mai bună cafea?

Păi cred că la Tipografia și la Home (cafeneaua aia mică și cochetă de pe Sfântul Ioan).

  1. Unde mănânci cel mai bine și ce?

Când am timp să ies „la bulivard” merg La Ceaun (toate-s bune la ei, mai ales când ție dor de mâncarea bunicii) sau la Dei Frati (au o super rață cu piure de trufe) și, nu în ultimul rând la Simone (veggie friendly și jos pălăria pentru tagliatelele cu hribi).

  1. La ce festival ai vrea să mergi anul acesta în Brașov, în afară de Amural? (Trebuie să știi că foarte mulți dintre cei chestionați au răspuns Amural.)

Vă spun sincer că zilele astea sunt destul de ruptă de ce mișcă prin Brașov, dar regret că nu am ajuns la Murmur la Făgăraș (big ups pentru inițiativă! și la mai mare!) iar după AMURAL aștept cu interes Jazz&Blues-ul din toamnă.

  1. Care este locul preferat outdoor din Brașov?

Idem 2. Plus Tâmpa.

  1. Când ți se face dor de Brașov?

Zilele astea când sunt nevoită să stau la calculator îngropată în hârtii, sau la cozi pe la diverse instituții.

  1. De ce e fain să locuiești în Brașov?

Pentru că e verde și viu, pentru că nu e mare și sufocant, pentru că e acasă.

  1. Ce nu îți place la Brașov?

Faptul că oamenii creativi nu găsesc susținerea orașului pentru a se exprima, faptul că nu există facultăți de artă și nici intenții de a umple acest gol... Efectele acestor lacune se răsfrâng pe multe planuri: o ofertă și o cerere artistică și culturală precară, un exod al creativilor spre alte orașe, ratarea potențialului turistic al orașului și lista poate continua.

  1. Ce va fi special la Amural 3?

Cam totul. Anul ăsta sărbătorim intersecțiile care formează magia AMURAL-ului: în natură și totuși în mijlocul orașului, pe ziduri medievale transformate în canvas digital, cu chef de joacă dar gândit foarte serios.  În plus, anul acesta avem nume grele în lista de peste 100 de artiști (de la Nathan Fake, Alex Smoke sau Marcus Henriksson pe muzică, la VJ Juladi sau Dome care va face un nou mural). Ca și locuri noi, aș aduce în discuție GrădinAmural – un colț verde nou, sau cea de-a doua scenă – Secret Stage – pe care vă las s-o descoperiți voi, așa că noi vă așteptăm să animăm Brașovul între 31aug – 3sept.