Sturion românesc cu baby spanac - Blue Sun Restaurant

Iată-ne ajunși la finalul trilogie culinare portuare pe care bucătarii de la Terasa Blue Sun a Hotelului Galați Centrum ne-au propus-o în această vară. Ultimul popas este Sulina, o specialitate pescărească pe bază de sturion românesc, respectiv păstrugă. Se zice că era o dată o fată frumoasă numită Păstruga, sprintenă și harnică. Și mai era o fată urâtă, haină și mereu pusă pe gîlceavă, și-aceea se numea Cega. Și-amândouă fetele se-ndrăgostiseră de un fecior
înalt, zvelt și mândru, al cărui nume era Morun. Undeva, la un capăt de legendă, Păstruga va fi trasnformată într-o viețuitoare a apelor de către Cegă. Morun ieșind în largul apelor să prindă peștii cei din fiecare zori de zi, o va aduce acasă, prinsă-n năvod pe iubita lui, Păstruga. Și nu va ști că iubita lui e aceea în care va înfige cuțitul. Aflând adevărul, flăcăul se va ruga de ape și de ceruri și de zei să-l transforme și pe el într-un pește. Acum nu mai știu cum de-a ajuns și Cega în
mijlocul apelor, dar înzestrată cu puteri supranaturale, cum era, va fi găsit ea o cale. La Terasa Blue Sun legendele se scriu în bucătărie, așa cum a fost și păstruga pregătită de chef Maria Draișug cu sos cremos de lămâie, așezată suav pe pat de baby spanac. Un deliciu pescăresc la final de vară.