3 festivaluri de toamnă

Da, când zici „festival”, cel mai probabil te gândești la muzică, soare și viață fără griji. Dar hai să ne uităm acum la acele evenimente de toamnă, care au loc peste granițe. Asta așa, în caz că vă doriți un city break de septembrie, dar încă nu ați decis unde să mergeți. Vă prezentăm 3 opțiuni:


Oktoberfest


Oktoberfest este una din cele mai mari serbări populare din lume. Se desfășoară anual, în München, de la mijlocul lui septembrie până în octombrie. Dar festivalul nu este sărbătorit doar în München. Hanovra se laudă cu cel mai mare Oktoberfest din nordul Germaniei, iar în orașe precum Stuttgart, Bad Hersfeld, Eisleben sau Hildburghausen se organizează festivaluri similare.

London Design Festival


Festivalul londonez celebrează și promovează Londra ca un centru mondial de design. Anul acesta ajunge la cea de-a 15-a ediție și va avea loc între 16-24 septembrie în mai multe locații și intituții din oraș. Evenimentul organizează și sprijină sute de evenimente unice și oportunități creative, promovând artiști locali cât și internaționali.

Festivalul de Artă contemporană Cafe Budapest


Acum o recomandară ceva mai apropriată. Timp de 17 zile, arta contemporană va avea un rol principal la Budapesta. Evenimentele din cadrul Cafe Budapest acoperă o gamă largă de arte, de la muzica clasică și pop, jazz, dance, muzică contemporană și operă, la teatru, literatură, arte vizuale și design. Cafe Budapest va avea loc între 6 și 22 octombrie.