Rețeta săptămânii: Chifteluțe de ciuperci

Rețetă oferită de Beneka.

Chifteluțele mici și drăgălașe cuceresc inimile tuturor la orice masă festivă și nu numai. Sunt delicioase și pică la țanc, indiferent dacă e banchet, aniversare, nuntă, masă la cantină sau vizita la mama acasă. Însă ocazional e bine să o lăsăm mai moale cu biluțele îmbietoare, din varii motive: în primul rând pentru că sunt făcute din carne tocată și conțin un procent ridicat de grăsime animală, în al doilea rând pentru că sunt prăjite și în al treilea rând pentru că e bine să mai diversifici felurile de mâncare. Dar dacă totuși nu vrei să renunți la ele, poți să diversifici doar modul în care le gătești, sau cum s-ar spune să reinterpretezi rețeta. Înlocuiești carnea cu ciuperci, mai adaugi câteva legume și în loc să le prăjești, le coci pe hârtie de copt în cuptor. E un compromis delicios care nu dezamăgește nici papilele gustative, nici organismul. Poftă mare!


Ingrediente pentrut 4 persoane:
500g ciuperci champignon
3 morcovi mici
3 cartofi medii
1 ceapă
1 căciulie de usturoi
4 ouă
200g pesmet
sare
piper
boia dulce

Mod de preparare:
Mărunțim ciupercile și le perpelim într-o tigaie antiaderentă, până își lasă apa, după care le lăsăm la răcit. Ceapa și usturoiul se mărunțesc fin de tot, morcovii și cartofii se dau pe răzătoare, apoi se amestecă toate într-un castron mare, împreună cu ouăle și condimentele. La sfârșit se adaugă pesmet în ploaie, până se leagă bine compoziția. Cu mâna umedă se formează biluțe de mărimea unei mingi de golf, pe care le așezăm frumos și ordonat, într-o tavă, pe hârtie de copt. Se țin la cuptor cam 50 minute, la 180 grade C și se servesc alături de ce vrei tu.

➡ VEZI AICI TOATE REȚETELE SĂPTĂMÂNII by Beneka Nutrition