Paul Vinicius | Halouri & Holograme (XXXVIII)

Orașele mici încep brusc dar se potolesc repede. De Primărie dai ușor, e lângă Biserică. Dacă n-ai treabă la Primărie, poți încerca la Poliție, că-i tot la o aruncătură de băț și, în plus, acolo au program nonstop. Asta, în cazul în care Hotelul este plin. Dacă, totuși, nu găsești că ar fi cazul să rămâi peste noapte, îl poți vizita, că și-așa n-o să-ți ia prea mult. Asta, dacă nu care cumva te-ntâlnești cu Mitrică. Localnicii sunt amabili, dar împărțiți pe culori politice. Căsoaiele ăle mari și văruite-n roșu-aprins aparțin membrilor partidelor aflate la Putere. Sau, poate, o fi una de-a lui Mitrică. La Piață nu te-nșeală nimeni la cântar, dacă lași să se-nțeleagă că te știi cu Mitrică. La fel și la Bodegă. Dacă se întâmplă totuși să te supere cineva, fă-te că plouă, chiar dacă-i secetă. Fiindcă s-ar putea să fie și acel cineva amic cu Mitrică. Nu apela la serviciile Frizeriei & Coaforului local, pentru că ăia nu se-nghit cu Mitrică. Fii prevăzător și sobru, visător dar calculat. Când vei vedea că orașul a expirat, ei, de acolo încep câmpul și culturile. Cu precădere pentru semințe de floarea-soarelui. Prăjite, sărate, crocante. Un fel de emblemă a orașului. Ar fi totuși bine să nu întârzii prea mult. Fiindcă, îndată ce se lasă seara, orașul devine extrem de suprapopulat și ai risca, așa, pe întuneric, să fii confundat. Pentru că toată lumea îl caută pe Mitrică.