Chestionar de Cluj cu Adina Fartușnic

Probabil ați observat că a lipsit Chestionarul de Cluj din ultimele ediții. A luat o pauză, dar revine acum în forță și face ce știe el mai bine: aduce în prim plan oamenii care fac Clujul mișto, de obicei din culise. Săptămâna asta n-am stat mult pe gânduri și am invitat-o pe Adina Fartușnic (PR @ /FORM SPACE și Delahoya) să ne răspundă la chestionar. Cum se auto-descrie?

„ Jurnalistă. Storyteller. Posesoare de câine și bicicletă. PR.”
Mai adăugăm noi „persoană super-tare”. Lectură plăcută!

1. De ce e fain să locuiești în Cluj?
Pentru că aici lucrez și mi-ar fi destul de greu să fac naveta.
2. Trei cuvinte cu care asociezi orașul:
Cluj. Napoca. Kolozsvár.
3. Care e coloana sonoră a Clujului (piesă/album)?
Paolo Nutini - New Shoes
4. Trei locuri de vizitat în Cluj ca turist:
Bastionul Croitorilor și Pata Rât pentru o imagine de ansamblu completă. Și pădurea Baciu, noaptea - nu știi niciodată de unde sare extraterestrul.
5. Ce ai schimba/adăuga la viața clujeană?
Câteodată i-aș schimba viteza, ca la bicicletă. Ca să ne fie mai ușor.
6. Cea mai bună cafea din oraș se găsește la...
Soră-mea acasă. Nu vă zic unde stă.
7. Care e cea mai „clujeană" chestie care ți s-a întâmplat?
M-am pierdut pe Memorandumului în primul an de facultate și-am plâns.
8. Te suspectăm că știi unde sunt cele mai tari party-uri din oraș. Ne vinzi un pont?
Am fost la multe perFORMance-uri faine și nonconFORMiste în ultima vreme. Am ascultat o grămadă de FORMații cool, în tot soiul de FORMule. E greu să mă decid asupra unui singur loc.
9. Care e cel mai instagramable loc din oraș?
Oriunde mă duc cu Batman, cățelul meu, care îmi monopolizează cu nesimțire pagina de Instagram.
10. Ce ai vrea să știe lumea neapărat despre Delahoya Urban Festival?
Că e între 29 și 30 septembrie și că ne vedem pe ringul de dans. O să fie awesome!
11. Un mesaj scurt pentru cititori:
/FORM SPACE. La el mă refeream la întrebarea cu cele mai tari party-uri din oraș, în caz că nu am fost destul de evidentă. :))