Mihail Vakulovski | FILITâmpa?

La întrebarea „Ce eveniment cultural v-ați dori să fie organizat la Brașov și în momentul de față nu există?” din Chestionarul Cultural al revistei CulturaBv, am zis că „mi-ar plăcea să avem un Festival de Literatură, dar unul fain, cum e FILIT-ul ieşean sau Poezia e la Bistriţa, par exemple”.

Dar pînă adunăm scriitorii braşoveni sub Tîmpa, aceştia sînt invitaţi la festivalurile menţionate (şi nu numai). Vara au fost la Poezia e la Bistriţa, acum (4-8 oct.) mergem la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași. Scriitorii braşoveni vor participa (cu succes, sînt convins) la toate secţiunile festivalului: şi la Casa Copilăriei (unde ne va reprezenta Ana Alfianu cu minunata ei poveste pentru toate vîrstele, „Val şi cetatea sufletelor”), şi la Casa Fantasy (Alexandru Lamba e şi invitat, şi moderator), şi la Scriitori în Centru (Marius Oprea e peste tot), şi – fireşte – la Casa Poeziei (Vlad Drăgoi, Mihail Vakulovski şi Tara Skurtu vor citi din cele mai recente volume de poezie la întîlnirile de la Casa Dosoftei, dar şi poezii noi, la maratonul de poezie intitulat Noaptea albă a poeziei, pe 6-7 oct., între orele 22:00&04:00, la Casa Filit). Dacă sunteţi în perioada asta la Iaşi, nu ezitaţi să vă bucuraţi de FILIT, care-o să vă zică: Bine aţi venit (pentru că rimează).