Free în București | 6-12 octombrie 2017

Te întrebi de fiecare dată ce mai poți face în București? Foarte multe, însă noi te ajutăm sa păstrezi pușculița plină și îți prezentăm evenimentele free din următoarea perioadă.

Noaptea Albă a Galeriilor 2017

Vineri, 6 octombrie, ne întâlnim la Noaptea Albă a Galeriilor!

O nouă ediție a Nopții Albe a Galeriilor invită publicul să parcurgă un traseu nocturn în compania artei contemporane! Vernisaje, performance-uri, spații alternative, galerii de artă și ateliere de artist, toate împreună generează an de an o nouă hartă a orașelor în care are loc acest eveniment.

Concert

Fetele de la #Spectrum revin sâmbăta asta la Clubul Țăranului și vă așteaptă ca și când. De la 21,30, e cu intrare liberă deci sfatul nostrum este să ajungeți din timp.

Expo

După un laborator de 2 luni în care 4 fotografe şi 3 coregrafe au investigat relaţia dintre fotografia analog şi miscare, proiectul Exposing Movement a ajuns în momentul în care rezultatele acestei cercetări întâlnesc publicul sub forma unei prime expoziţii, ce va putea fi văzută la Gallery în perioada 6 – 11 octombrie.

Curs

Sâmbăta aceasta, pe 7 octombrie, de la ora 15 fix, poți participa la o lecție gratuită de limba arabă. Sau măcar să afli mai multe despre ea. Știați, de exemplu, că limba arabă are sunete care nu există în nici o altă limbă? Sau că în limba arabă există cel puțin 10 cuvinte care înseamnă "iubire"?. La ActiveRandom, pe Spătarului 36.

“Search & Research RO” - scena culturală locală

Cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor, un grup de specialiști străini din domeniul artei contemporane vin să cerceteze și să descopere scena culturală locală.

Programul de o săptămână al “Search & Research RO“ va include un tur intensiv de vizitare a instituțiilor, galeriilor și inițiativelor participante în programul NAG București, o călătorie de cercetare în Timișoara și Arad și o serie de vizite de studiouri de artiști în București.
Programul va fi concluzionat de participarea invitaților la o discuție cu publicul moderată de Dragoș Olea - membru al colectivului de artiști APPARATUS 22 și consultant ARC Bucharest - care va avea loc la data de 10 Octombrie, începând cu orele 16:00, la Rezidența BRD Scena9 din București.