INTERVIU | Voica Oltean, actriță

Voica Oltean are 17 ani și este actriță. A debutat la 15 ani în lungmetrajul Iuliei Rugină, Breaking News. A jucat alături de Andi Vasluianu, de la care a învățat foarte multe și spune că a avut noroc cu filmul. Recent, a fost premiată la Karlovy Vary, cu mențiunea specială a juriului, premiu care o încurajează, dar care îi dă de gândit, pentru că nu vrea să i se urce la cap și să își păstreze simplitatea. Din Târgu-Mureș la București, direct în lumea filmului mare. Acesta este, în mare, drumul Voicăi, de la 15 la 17 ani. Cu siguranță, este una dintre tinerele pe care o vom revedea pe scenă și pe marele ecran.

Ce contează pentru un tânăr ca tine, la 17 ani, cu succes deja, dar uitându-se și la peisajul social din România?

E o întrebare foarte bună. Mie-mi place foarte mult actoria de la noi și faptul că se face pe bune și mie- mi-ar plăcea să fac foarte mult și teatru. Acum am avut norocul să fac film, dar mie mi-ar plăcea foarte mult să joc teatru și acum joc într-un spectacol și îmi place la nebunie. Așa că am impresia că la actorie, noi, românii, suntem extraordinari și că avem actori foarte buni. Dar știi ce observ eu? Că actorii foarte buni sunt foarte simpli și foarte modești și nici nu-ți dai seama pe stradă, de fapt, de ei. Eu nu cred în ideea de vedetă și de artist-vedetă și chiar nu am cum să cred asta. Și ce-mi doresc eu, de fapt, e să nu mi-o iau în cap. Și să rămân eu, Voica, pentru că mi se pare foarte important să nu te pierzi în această meserie și să încerci să nu acumulezi toată energia care ți se oferă, pentur că există energie pozitivă și energie negativă; să încerci să rămâi tu, cumva. Chiar dacă faci o grămadă de personaje, să nu te pierzi și pentru mine asta  e foarte important. Să știi că mă chinui cu asta și-ncerc să învăț de la cât mai multă lume. Îmi doresc să rămân simplă, eu sunt de la Târgu-Mureș, fată simplă.

Ți-am urmărit discursul în interviuri, declarații și este unul foarte matur. Ce te-a maturizat foarte mult?

Clar, Bucureștiul!

Cum?

Prin tot. Eu la Târgu-Mureș eram ținută-n puf de-ai mei și eram fetița lu'tata și nu eram obișnuită cu absolut nimic: de la a-mi face curățenie singură, la orice înseamnă viața independentă. Acasă, nu exista să-mi doresc ceva și să nu am. Am ajuns în București și am dat de oameni mișto, eu nu pot să zic că am dat de oameni răi – ei există, evident, doar că am încercat să-i îndepărtez. Și ce m-a maturizat cumva și ce m-a făcut să vreau să fiu pe cont propriu a fost că am dat de oameni mai mari, care erau independendenți și financiar și am avut norocul să stau cu ei, nu cu copii de vârsta mea sau adolescenți. De exemplu, în clasa a noua era să pic într-o extremă foarte proastă din cauza colectivului și recunosc asta, e pentru prima dată când o zic. Am avut cumva un deraiaj. Și după am cunoscut-o pe Iulia (n.red.: Iulia Rugină)  și am intrat în lumea asta a filmului și mi-am dat seama că de fapt, eu de asta am venit în București, nu ca să mă distrez, nu ca să-mi fac prietenii pe care n-ar fi trebuit să mi le fac și atunci am încercat să muncesc mult mai mult. Cred că prin toate acestea m-am maturizat! Când la 15 ani l-am sunat pe tata și I-am spus: „tata, eu vreau să lucrez, să am banii mei!”, pe el l-a șocat, adică rămăsese cu „unde e copilul meu, pe care-l știam și ce-ai făcut cu el?”. Asta tocmai pentru că am avut exemple de oameni mai mari. Și asta nu știu dacă e bine în totalitate, pentru că am auzit și ideea că am sărit o etapă importantă, că nu mi-aș fi trăit o etapă importantă din viață. Bine, aș fi sărit-o, poate, dar cred că am câștigat multe alte părți bune.

Ce au spus ai tăi după ce au văzut filmul?

Pe asta am mai zis-o cum că maică-mea a ieșit și a zis: „copilă, asta ești tu”.

Au mai zis ceva după?

Da, că sunt foarte, foarte mândri, în schimb, când am avut premiera de gală în București, ei l-au văzut a doua oară. A doua oară le-a plăcut de o mie de ori mai mult. Maică-mea îmi spunea că prima dată își căuta copilul în film, așa că nu a putut să se uite obiectiv la poveste și la tot. Ea își urmărise fata și atât. Și acum, la a doua vizionare, I-a plăcut povestea și a emoționat-o mult mai mult și a venit și mi-a zis că prima dată mă văzuse pe mine, dar că acum a văzut actrița care a jucat-o pe Simona. Asta mi s-a părut extraordinar. Ei nu sunt oameni de cinema, dar cum l-au perceput și ce lucruri mi-au zis. Mama, de exemplu, mi-a spus că ea crede că, de fapt, nu este un film despre jurnaliști și reporteri, ci despre relația dintre copil și părinte. Și dacă la maică-mea a ajuns mesajul acesta, mie mi se pare extraordinar. Cred că mi-am făcut, cumva, treaba.

Ce te-a învățat Breaking news?

Să resepct oamenii din jurul meu mult mai mult. Și mi-am dat seama că ceea ce-i strică pe tinerii de vârsta mea și ce cred că am avut norocul să nu ajungă la mine, deși erau șanse foarte mari, este egoismul. Sunt la o secție de actorie și colegii mei nu își dau seama că noi ar trebui să lucrăm împreună, să ne sfătuim, să ne spunem ideile. Ei sunt pe cont propriu, sunt atât de egoiști, încât nu ai cum să scoți de la ei absolut nimic. Până și la teatru când merg e un secret, ca să nu te duci și tu să vezi acel spectacol și mi se pare îngrozitor. Deci mi-am dat seama cumva, că meseria asta poți s-o faci doar alături de alți oameni. Și dacă nu era Andi (n.red.: Andi Vasluianu), care să ma ajute, nu știu ce făceam. El nu avea nicio treabă să își ia responsabilități cu mine, el putea să își vadă de rol, pentru că e foarte bun și să mă lase pe mine să fac cum știam eu. Dar de fapt, nu știam, pentru că nu mai făcusem film. Că am talent, asta e altceva, dar e nevoie de muncă. Deci asta am învățat, să îi respect pe oamenii din jurul meu și să îi tratez ca atare.

Se tot spune despre tinerii din ziua de astăzi că-s o generație aparte, că-s din Y, Z sau X. E clar că trăim într-o viteză și într-o neatenție foarte mare și asta din mai multe motiv. Cum vezi tu asta, din interiorul generației tale?

Mie mi se pare firesc și normal, pentru că dacă nu am evolua din punctul ăsta de vedere, cred că am stagna undeva mult și bine. Acum, vorbind de tehnologie, eu încerc să nu stau foarte mult pe internet, eu nici măcar nu am televizor.

Urma să te întreb dacă te uiți la televizor.

Nu, nu am televizor.

De ce?

Pentru că nu am fost niciodată pasionată de asta. Am un laptop, pe care mă uit la toate filmele pe care vreau să le văd, mă uit la seriale, în schimb, la televizor, la emisiunile care sunt acum, eu nu mă uit. N-am simțit nevoia. Recunosc, îmi plac foarte mult desenele, încă maă uit la ele și când văd la ce porcării se uită frate-miu de nouă ani la televizor, la posturile de desene animate, îmi amintesc că eu mă uitam la Tom și Jerry, la varianta veche, pe care acum o găsești doar pe net. Și atunci încerc să-l fac și pe el să  lase televizorul și dacă chiar vrea să se uite la ceva, să-și caute să se uite on-line. Revenind la întrebarea ta, însă, mie mi se pare firesc să fim conectați, pentur că trăim într-o lume în care dacă n-am fi conectați, eu nu știu cum am rezista, cum am exista. Adică eu nu am timp să fac absolut nimic și mă uit la Andi, care e încontinuu în priză. Și ce am putea să facem altceva, să stăm? Da, te obosește psihic, dar  e altceva. Uite, și caravana asta de promovare este foarte obositoare fizic, dar câtă fericire poate să ne aducă!

Dă-mi niște nume de actori, regizori din cinematografia noastră, unele pe care le apreciezi mult.

Îmi plac actrițele Ada Galeș, Ana Maria Guran, Ana Covalciuc, Ioana Anton – ele merg mai mult pe teatru, deci probabil nu sunt prea cunoscute. Dintre actori, îmi plac Andi Vasluianu, Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol, Vlad Ivanov. Și acum am văzut Un pas în urma serafimilor și mi-a plăcut de Ștefan Iancu, care-i de-o vârstă cu mine. Dintre regizori, îmi plac Nae Tănase, Cristian Mungiu, Bogdan Mirică. Merg pe tineret.

Se pare că vine din urmă o generație tânără, dar foarte matură.

Da, și Iulia Rugină intră aici și susțin asta cu toată sinceritatea.

Te doare ceva la lumea din jurul tău?

Da, nepăsarea.

Am putea schimba asta?

Cred că prin lucrurile mărunte. Eu am avut problema asta. Încercam să-i fac pe oameni să-nțeleagă punctul emu de vedere, dar e atât de obositor să-i faci pe oameni să te-nțeleagă și să-i schimbi, încât eu am impresia că te pierzi pe tine. Da, e vorba de nepăsare și de faptul că nu ne punem în locul celuilalt foarte mult. Dar asta tocmai din cauză că avem o viață din asta, în priză, mereu pe fugă, conectați. Nu mai avem timp să ne pese și mi se pare foarte trist.

 

 

cinci răspunsuri ad-hoc cu Voica Oltean

 Ciocolată albă sau neagră?

Albă.

Cafea sau ceai?

Cafea.

Munte sau mare?

Mare. Întotdeauna mare.

Facebook sau Instagram?

Instagram?

Cărți în format digital sau tipărite?

Tipărite.

Realizator: Corina GIURGIA