Bilete la vânzare şi două noi confirmări pentru SoundArt Festival 2018

Somali Yacht Club (stoner, UA) şi NEED (prog, GR) confirmă prezenţa la SoundArt Festival 2018 alături de Klimt 1918, Koneskin şi Methadone Skies.

Noua ediţie SoundArt propune publicului amator de stoner şi progresiv un format excentric: trei zile de festival în trei cluburi din Bucureşti – Quantic, Fabrica şi Control – între 11 şi 13 mai. Abonamentele şi biletele pentru eveniment pot fi achiziţionate la preţ promoţional, începând de astăzi, de pe iabilet.ro. 

SoundArt Festival vine cu un plan aparte pentru a doua ediţie, invitând toţi iubitorii de stoner şi progresiv la un weekend de concerte şi activităţi culturale împărţite între trei cluburi. Quantic Club, gazda primei ediţii, păstrează scena principală a evenimentului, dar publicul va avea ocazia să participle la două concerte speciale în Fabrica Club, vineri, şi în Control Club, sâmbătă. Pentru a-i mulţumi şi pe cei mai selectivi, organizatorii pun la dispoziţia publicului multiple variante de abonamente şi bilete. 
Programul întregului festival este gândit astfel încât să existe posibilitatea de a urmări toate trupele şi de a schimba în timp util locaţiile pentru următorul concert. Momentele de pauză în Quantic Club vor fi completate de numeroase activităţi ale căror detalii vor fi anunţate de-a lungul perioadei de pregătire.

Trupe recent anuntate:
Somali Yacht Club – psychedelic stoner/shoegaze/post-metal – Ucraina
Somali Yacht Club, una dintre cele mai importante titulaturi stoner din Ucraina, confirmă prezenţa la SoundArt 2018 şi garantează o transă live în cheie psihedelic stoner rock, asezonat cu influențe shoegaze şi post-metal.

NEED – Prog Rock/Metal - Grecia
În 2011, NEED au urcat pe scena Sonispehere Festival alături de IRON MAIDEN, SLIPKNOT & MASTODON. Trupa se poate lăuda şi cu prezenţa la ProgPower, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate stilului din Statele Unite ale Americii. Recent, trupa a lansat al patrulea album, intitulat "Hegaiamas: A Song for Freedom" şi s-a întors dintr-un turneu alături de Evergrey.