Expoziție de grup Liviu Acasandrei și Georgiana-Ioana Cruceanu

Galeria de artă contemporană TOT, București, are plăcerea să anunţe deschiderea expoziţiei ”Strigătul artistului” a tinerilor artiști Liviu Acasandrei și Georgiana-Ioana Cruceanu.

Vernisajul va avea loc în data de marți, 21 noiembrie 2017, ora 19.00, la Galeria de Artă Contemporană “TOT” din strada Splaiul Unirii nr. 160, București.

  Liviu Acasandrei, născut la 3 iulie 1989 în Iaşi a absolvit Liceul de Artă “Octav Băncilă” Iași secția Grafică de șevalet, prof. Radu Carnariu şi este licenţiat al Universității de Arte și Design Cluj-Napoca, secția Grafică (2013). Masterand al Universității de Arte și Design Cluj-Napoca, secția Grafică pe șevalet, (promoția 2015). În prezent este doctorand al Universității Naționale de Arte, specializarea Arte Vizuale, coordonator prof. Univ. Dr. Cătălin Bălescu.

Geogiana-Ioana Cruceanu, născută la 19 Ianuarie 1994 în Piatra-Neamț a absolvit Liceul de Artă “Victor Brauner” Piatra-Neamț, secția Pictură, și este licențiată al Universității Naționale de Arte București, secția Pictură, prof. Univ. Dr. Cătălin Bălescu. În prezent este masterandă al Universității Naționale de Arte Plastice, secția Pictură, coordonator prof. Univ. Dr. Cătălin Bălescu.

Subiectul expoziției este mai mult o informare asupra demersului artistic celor doi tineri studenţi în care ne prezintă creaţiile realizate în timpul facultăţii dar şi proiectele personale. Strigătul este de a motiva şi mai mult tinerii artişti de a expune într-o galerie de artă contemporană. Această atenţionare este de a comunica alături de artişti care au expus în acel spaţiu şi să descopere lucruri interesante si provocatoare.

Expoziţia este deschisă în perioada 21-28 noiembrie 2017 şi poate fi vizitată de luni până vineri, în intervalul orar 10-19, și sâmbăta duminica între 10-14.