Paul Vinicius | Halouri & Holograme (XLVII)

Mândria satului Bârca ar fi putut deveni Grădina Zoologică care însă s-a autodistrus din cauza convingerilor comuniste latente ale măgarului Alain Delon. Inițiativa i-a aparținut zootehnistului Nelu.

Doctor în floră și faună carpatină și perpetuând tradiția strămoșilor săi ancestrali, crescători importanți de capre și găini, lui Nelu i-a venit brusc ideea: Ia hai să inițiem o Grădină Zoologică, să ni se ducă faima și să nu mai avem loc de turiști plătitori la bugetul local p-acilea – proiect la care Consiliul Local și-a dat acordul. Zis și făcut, prima achiziție a fost elefănțelul Lunecuș, cumpărat de la un circ moscovit care prezenta numere cu animale pe patine. Lunecuș aluneca însă și fără patine, dând deseori cu fundul de gheață și fisurând-o, așa încât directorul circului moscovit s-a enervat și l-a dat utilaj disponibil, pe un preț simbolic.

Maimuțica Chattanooga Chew Chew uăz dă secănd animăl achiziționeitid for dă părpăs. Și uăz veri caind, educheitid end gentăl. Dă serd pis uăz Alain Delon, Vasile's donchi.

Odată intrat în echipă, măgarul Alain Delon (al primarului Vasile) și-a impus un stil dictatorial care i-a luat pe nepregătite pe colegi, impunându-le câte o ședință de analiză tehnică după fiecare reprezentație. Lunecuș a evadat primul, lăsând satul cu drumuri pline de gropi, în timp ce maimuțica s-a pervertit la cotcodăcit și la făcut ouă.