Paul Dicu | Gaijin – o poveste japoneză (V)

Înainte să scoată lama, piciorul stâng îi rupse bărbatului mirat o coastă din dreptul inimii. A doua lovitură îi viză gâtlejul, să nu poată țipa și, în același timp, să-i crească durerea din piept. Închise încet ușa în urma lui, aproape răbdător.

Gura victimei schița niște strâmbături aidoma măștilor pe care le purtau ainu, în vechime. Gya-tei, gya-tei, hara gya-tei, hara so gya-tei, bo-ji sowa-ka... Stătea foarte aproape de fața nefericitului și se ruga cu ochii întredeschiși. Îi înfipsese lama un sfert în abdomen, Ito voise să sufere mult, să simtă durerea mult timp.

Niciodată femei, niciodată copii, asta era regula. Cum te numești? îi șopti la ureche, scoțând puțin lama. Trecură câteva momente bune până să poată distinge ce spuse amărâtul. Toda... Toda... Niciodată femei, niciodată copii, Toda! Sha-ri shi, shiki-fu i-ku... Înainte să simtă că lama îi părăsește pântecul, jumătate din gâtlej era taiat, împroșcând sânge pe covorul bej din încăpere. Macilor le merge bine, crizantemelor, la fel. De ce nu-mi trăiesc bonsaii? Le dau tot... Nemura îl lăsă să se zvârcolească aproape afectuos și, înainte să bage lama înapoi în teacă, îl scuipă. I se părea un fel de motiv pentru care nu-i trăiau toate plantele. ...bo ji sowa-ka... În urma lui, ușa se închise ușor, fără zgomot, iar Nemura începu să coboare scările aproape sfios... (va urma)