Paul Dicu | Gaijin – o poveste japoneză (VIII)

De data asta e vorba de ceva cu totul special. Tu ești singurul care-o poate face. Și nu e vorba doar de măiestria ta. Ai să înțelegi de ce te-am ales pe tine. Hiroko îți va da, ca de obicei, informațiile. Pe urmă, vom vorbi și despre datoria ta. Poți pleca, acum.

- Ito-sama...

Mergea pe strada, măsurându-și pașii cu o oarecare stângăcie. De ce-a vrut să-l vadă? Nicio afacere nu-i fusese cerută personal de Ito, până acum. În fine... O să vorbim după masă. Era la a patra ceașcă de sake, de obicei nu bea așa mult, dar acum se simțea vulnerabil.

- Copile, e vorba de o femeie. Lui Nemura i se blocă mâna pe ceașcă.

- Cum, femeie? îngăimă... Niciodată n-am...

- Da, știu, ți-am zis, acum e cu totul altceva. După asta vei fi liber. Și eu, într-un fel sau altul. Trebuie s-o faci. Trebuie să ai încredere în mine. Așa cum ai avut până acum. Și-aș mai vrea să-ți spun ceva…

Discuția dură cam o oră. Hiroko insistase asupra manierei foarte scurte de lucru, era cerința lui Ito. Să nu sufere! Ca de obicei, bărbatul nu întrebă care e motivul execuției, deși... o femeie... Urma să fie otravită. Iar înainte de asta, Nemura trebuia să bea un ceai cu victima. Nu înțeleg nimic, își spuse. Cum adică, trebuia să-și plătească iubirea? Adormi incredibil de repede. Era o noapte liniștită, nimic nu trăda ce avea să urmeze. (va urma)