Top 3 Târguri de Crăciun (de la noi)

E perioada în care tot timpul avem câte-o colindă în cap și ceva cald în mână. Mai e și perioada în care ne aflăm cam zilnic pe la Târgul de Crăciun să simțim atmosfera de sărbători. Pe cel de la Cluj ș-am văzut, ne-a plăcut, mai merge. Dar dacă îți planifici o călătorie înainte de Crăciun, ai aici încă 3 târguri pe care să le vizitezi.

Bucharest Christmas Market


Târgul de Crăciun de la București se organizează din 2012 și adună an de an o mulțime de oameni în Piața Constituției. Delicatese culinare, cadouri unicate și o mulțime de spectacole și concerte descriu cel mai bine târgul. Capitala prinde cu adevărat altă culoare!

Târgul de Crăciun din Sibiu


Sibiul a fost primul oraș de la noi care și-a organizat târg de Crăciun, după modelul altor orașe europene. Această tradiție este extrem de vizibilă, căci Sibiul ridică târgul la nivel de artă, aducând o mulțime de expozanți din întreaga țară în Piața Mare.

Târgul de Crăciun din Timisoara


Al doilea oraș cu târg de Crăciun după Sibiu a fost Timișoara. Iarași se poate observa că acest târg are o tradiție destul de bine conturată, iar în fiecare an timișorenii mici și mari trec pe sub cupola luminată pentru a intra în atmosfera de sărbătoare.