Concert de Colinde Românești

Lăsați puțin fa-la-la-urile și jingle bells-urile și haideți să ascultăm niște colinde românești! Auditorium Maximum găzduiește o seară de colinde pe 17 decembrie de la ora 18, ocazie în care putem redescoperii magia sărbătorilor și a tradițiilor locale.
Concertul va fi susțtinut de instrumentiștii Filarmonicii de Stat Transilvania și soliștii Operei Naționale Române Cluj-Napoca, sub bagheta cunoscutului dirijor Cornel Groza. Evenimentul se află deja la a cincea ediție și îi aduce pe scenă pe Diana Țugui (soprană), Florin Estefan (bariton), Tony Bardon (tenor), Cristian Hodrea (bariton), Corul Cappella Transylvanica, Orchestra Academică Transilvană – dirijor Cornel Groza și Corul de copii „Junior VIP” – dirijor Anca-Mona Mariaș. Toate piesele interpretate în cadrul concertului vor fi preculacrate și orchestrate de de compozitorul Cristian Bence-Muk, conferențiar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.
Mai mult, concertul va dona toate fondurile obținute din vânzarea biletelor asociației „Christiana”, ce acordă asistență socială, medicală și educativă copiilor orfani sau proveniți din grupuri defavorizate.


17 decembrie
Auditorium Maximum
www.facebook.com/concertcolindecluj