Florin Chilian | Interviu

În cel mai recent album lansat de Florin Chilian, Pre@Clasic, toate piesele deja foarte cunoscute publicului sub forma lor pop, au fost reorchestrate în stil preclasic-clasic (dar cu o abordare „actualizată”) pentru quartet de coarde. Inclusiv „Zece”, căci legătură emoţională a publicului cu piese îndrăgite uşurează accesul publicului la muzică clasică.

„Albumul acesta unește profundul trecut cu orizontul întâmplărilor... Am mers pe cărări nebătătorite.”

De curând ai lansat albumul Pre@Clasic, ce vine cu un nou concept de muzică pe piața de profil din România. Ai transpus melodiile tale pop, inclusiv hitul „Zece” PE RITMURI CLASICE. Cum s-a născut acest proiect?

Nu e vorba numai de piața de profil din România, e ceva nou la nivel global. Nici măcar Mozart nu a pus voce pe muzică de cameră în regimul acela de polifonie. M-am gândit împreună cu americanii cu care am lucrat la album și la ce nume să dăm acestui stil muzical și iată că se cheamă preclasic chambers voices, pentru că în muzica cultă fiecare instrument se cheamă voce.

Ideea mi-a venit pentru că trebuia să îmi scot muzica din cap. Pe de altă parte, ca să scot muzica asta ușor elitistă din locurile elitiste unde se cântă și s-o duc la colțul străzii, în cotidian, trebuia să îți înlesnesc ție, ascultătorului, accesul la ea. Atunci, pentru că tu ai deja o relație emoțională cu muzica mea, ca să îți pot vinde mai ușor conceptul ăsta, am luat decizia să pun pe acest album și din vechile piese: „Zece”, „Iubi”, „Chiar dacă”, „Ursitoarele”. Așa pot să te păcălesc, să te fur, pot să te introduc în muzica cultă fără să-ți dai seama. Un alt motiv pentru care am pus și muzica pe care deja o știți pe acest album este pentru că am făcut un fel de best of. Sincer, nu știu în ce măsură voi mai fi în stare să-mi produc de acum înainte albumele pentru că din păcate casele de discuri din România nu există de fapt la nivel de producție. Am scris încă cinci piese noi, printre care se află și o manea de secol 16, nu prostii din alea cu dușmani și neveste. Am mai pus o doină pe album, pentru că am vrut să fie ceva profund românesc rămas acolo ca scriitură, un tango în muzică preclasică.

Cum a reacționat publicul până acum?

Deja lumea a fost încântată. Pe de altă parte mulți mi-au spus să nu am așteptări prea mari de la contemporani. Am zis că nu e cazul în ceea ce mă privește. Se poate ca pornind de aici, pentru că muzica este scrisă deja din altă dimensiune, să fie descoperite multe alte drumuri.

Albumul acesta unește profundul trecut cu orizontul întâmplărilor, pentru că viitorul ține de acel „@”. Dacă e să coborâm în frust și în sec și în cretinism cu alte cuvinte, am pus sufletul pe tarabă și îl vând – cel mai josnic lucru pe care îl poate face un om, nu? Nu mai vorbim despre artiști pentru că artiștii sunt puțini în România. Unul dintre ei este maestrul Tudor Gheorghe, despre care se scrie prea puțin în presă, dar care este cel mai bine-vândut artist din țară de după Revoluție. Dar vedeți, nu trebuie să promovăm genul ăsta de valori pentru că nu e la modă.

Regăsim pe Pre@Clasic și o manea veche: „Saveica de la Sarica Niculiţel”. Pare în totală discordanță cu ritmurile clasice pe care dorești să le promovezi. Sunt sigură că ai avut un mesaj de transmis și cu acest cântec.

Ca muzicalitate piesa este veche, dar scriitura este nouă. Cel mai bun purtător de mesaj este muzica. Cântecul spune povestea vinului dintr-o podgorie din Tulcea, legată foarte strâns de Letea, unde sunt caii liberi, născuți în soarele Dobrogei. Nemții de la Pallas au rămas perplecși când au ascultat cântecul, m-au sunat toți din firmă să mă cunoască. Așa ceva nu mai auziseră vreodată.

Crezi că după ce vor asculta albumul Pre@Clasic oamenii vor înțelege mai ușor sau se vor apropia de muzica clasică?

Mă interesează prea puțin să înțeleagă. Pe mine mă interesează să placă. Dacă ai o legătură emoțională cu muzica, totul e mult mai ușor de-acolo. Am cântat prima oară această nouă muzică la festivalul „Flori de suflet” din parcul IOR din Capitală, și de la măturători de stradă, bețivi, la profesori universitari - toți au rămas să asculte. Era ceva ce le plăcea, îi atrăgea. Din punctul meu de vedere acesta a fost examenul pe care mi l-am impus și pe care iată că l-am trecut. Am mai avut propuneri de la Ministerul Culturii să facem un turneu național ca să scoatem muzica de cameră din sălile clasice și să o punem lângă fiecare dintre noi, dar să vedem dacă se vor materializa.

Ai un compozitor preferat, care poate te-a inspirat să reorchestrezi vechile tale melodii pop?

Nu... Reorchestrația a fost pusă în funcție de compozitorul meu preferat all time care, bineînțeles, sunt eu (râde). Mai ales că la proiectul ăsta nu prea există compozitor preferat. Nu ai de la cine să te inspiri pentru că nu există termen de comparație. Am mers pe cărări nebătătorite. Eu sunt obișnuit să merg pe altfel de drumuri. Pur și simplu trebuia gândit materialul astfel încât să te îmbogățească pe tine, ascultătorul.

Ești unul dintre puținii artişti din țară care stabilește o conexiune specială cu publicul. Emoționezi și cu versurile și cu ritmurile tale.

Da, pe o parte dintre ei da. Alții vin doar ca să fie văzuți la un eveniment unde cântă Chilian pentru că Chilian nu e prost și nu cântă prostii. Ei vin să se vadă și să se audă pe ei mai tare decât pe mine, cel de pe scenă. Se duc ei la teatru și vorbesc la telefon, ce să le fac eu... Trebuie recuperați 50 de ani de bun simț pe care probabil îi vom recupera în următorii 250. 

Ce părere ai despre comercializarea muzicii?

Of, se schimbă total paradigma. De când a inventat idiotul ăla e Ford linia de producție a început criza de supraproducție și s-a ales praful de economia firească. Marile case de discuri, decât să lucreze cu mine și să lanseze un disc conceptual, mai bine lucrează cu 100 de artiști pe care îi plătesc cu un cent și câștigă un miliard. Se schimbă paradigma cu totul iar ăsta e un sfat pentru toți colegii mei – trebuie să caute să se asocieze cu un brand. Muzica, arta prin ea însăși nu se mai poate susține.

Ce alt muzician român apreciezi în afară de Tudor Gheorghe de care ați amintit deja?

Mă bucur de muzica tuturor colegilor mei, mai puțin de a acelora care șutesc, evident. Cam greu cu originalitatea...

 

Theodora Ștefan