Paul Dicu | Bărcile

Spune o vorbă că bărcile sunt în siguranță în port. Dar ele nu pentru asta au fost construite. Ne petrecem viața căutând luminile de intrare în port, uneori noaptea, alteori pe ceață.

Dacă suntem norocoși, le vedem, dacă nu, orbecăim printre spaime, năluciri, iluzii. Portul ne dă sentimentul de rădăcini, de loc în care putem răsufla ușurați că suntem teferi, că acolo nu ni se poate întâmpla nimic. După ceva vreme însă simțim nevoia s-o luăm din loc, prea multă siguranță strică.

Unii încearcă să pună niște lumini în locul celor care nu se văd. Se bazează pe ele ceva vreme, până când descoperă c-au greșit drumul, că intrarea în port nu este acolo unde credeau ei. Se trezesc cu un dig în față, atunci când ceața se risipește.

Și în momentul ala trebuie să aleagă între a se lamenta și-a înjura c-au greșit drumul, sau a zâmbi și-a reîncepe căutarea. Avem programe de navigație, softuri care ne ghidează, aparate care ne țin pe drumul pe care-l credem corect.

Dar când barca e lovită de un trăznet, toate aparatele cad și rămânem într-un întuneric înfricoșător. Rămânem doar cu inima noastră. Căpitanu’ a spus odată că Waters a avut o atitudine de samurai. Până atunci nu-mi dădusem seama de asta. Și-a dus rătăcirile cu spatele drept și fără regrete. Bărcile sunt în siguranță în port. Doar că ele nu pentru asta au fost construite...