Salut București | Muzica disperării

Trebuie să recunosc, îmi e din ce în ce mai greu să rezist în locurile publice din România, fie ele supermarketuri, restaurante, farmacii sau mall-uri. Motivul principal este muzica, sau mai bine zis absența acesteia. În ultima vreme, cu precădere, pare să existe o adevărată conspirație a „gazdelor” care se încăpățânează să terorizeze urechile celor care le trec pragul cu mizerii pe care ei le consider muzică. Nu am pretenții absurde ca la Auchan să găsesc un playlist gândit de un designer de sunet sau ca mall-urile să aibă un consultant pe probleme de muzică ambientală, dar tot trag speranțe că patronii de magazine ar putea să-și calce pe ambiții și măcar să ceară păreri clienților, dacă nu să plătească pe cineva priceput. În mai toate locurile publice, ce se aude din boxe e cumplit, și nu includ aici gusturile personale, ci pur și simplu raportul dintre specificul magazinului și tipul de muzică. Ca să nu mai amintesc de volum și de calitatea imprimărilor. În general, muzica românească de cea mai joasă speță, „cantata” de pe Youtube, a devenit coloana sonoră a oricărui spațiu public, fie că mănânci o pizza sau cumperi cosmetice.

O altă problemă majoră, dincolo de gusturi sau de atenția acordată sunetului în propria afacere, patronii nu concept să-și doteze localurile cu un sistem audio măcar decent, li se pare o investiție nerentabilă. Manelele-pop ale „industriei” muzicale românești și „hituri” internaționale de toată jena trompetează și gâfâie din niște difuzoare sparte cu pretenții de boxe. Șanse să se schimbe ceva? Sincer, sunt foarte pesimist…

Redactor Cătălin Toader