Costel Cristea | Egoistul

Altminteri o dulceaţă de om, nu ştiu cum de i-am găsit cusur dar asta mi-e soarta, bunghesc mai degrabă lipsa calităţilor decât prezenţa lor. Lejeream prin cameră când aud zgomot de aspirator… Ies pe hol, privirea-mi coboară instinctiv spre bucăţile albe de zugrăveală căzută pe care le ştiam acolo de vreo două zile. Îl întreb: ai dat cu aspiratorul? Dăduse, dragul de el, şi băgase instrumentul înapoi în cutie, treaba fiind încheiată. No, aici apare detaliul pe care îl tot întâlnesc la traiul în comun cu alţi oameni: a aspirat doar la el în cameră. Holul lung de vreo 3 metri şi-o smucire de antebraţ era neatins. Prima reacţie încolţită în minte a fost: păi şi când intri în cameră, nu duci mizeria de pe hol?

Stau de vreo patru ani în diverse case cu la fel de diverşi oameni. Un prieten bun m-a şi întrebat la un moment dat cum rezist, ştiindu-mă capricios de fel. N-am cum să nu apreciez lucrurile pe care le-am învăţat din aceste interacţiuni, atât despre mine cât şi despre oameni în general.

Nu e prima dată când văd comportamentul ăsta, îmi permit să zic: egoist. Fiecare îşi are-n grijă doar tarlaua sa iar „comun”-ul este pasat ca o găluşcă fierbinte din mână-n mână. E ca şi cum, fiecăruia, îi este frică să facă mai mult decât trebuie sau, mai grav, în locul altcuiva. Observ gesturi mărunte pentru că ele stau la baza omului în întregul său. Şi, vorba cuiva, am răspunsuri dar am rămas fără întrebări... 

Costel Cristea,

Jurnalist muzical, event manager și DJ. Sociolog în acte. Îndrăgostit de muzică în toată splendoarea ei.