Vera Pântea | Interviu

Vera Pântea este actriță la Teatrul Ludic. Mai nou, Vera este regizoare și coordonatoare a teatrului care a format generații de actori liberi și frumoși, care a oferit „teatru pe pâine”. De ani de zile, a pus teatrul pe primul loc, a lăsat ca pasiunea să-i devină meserie, familie, timp liber și fericire. Teatrul Ludic de la Casa de Cultură a Studenților din Iași înseamnă bucurie și întâlnirea cu celălalt, observându-l, empatizând cu el. În anul care a trecut, actorii Ludicului s-au despărțit de regizorul Aurel Luca, care le-a fost mentor zeci de ani. Și pentru că lucrurile bune trebuie continuate, Vera Pântea a preluat rolul de regizor, cu care s-a mai întâlnit, de altfel, dar și-a păstrat și rolul de actor, care a format-o și fără de care nu și-ar vedea piesa completă. Să cunoaștem un om frumos!

Cum a început povestea Ludic pentru tine?

La fel ca orice poveste, a început cu “A fost o dată ca niciodată...” și a continuat cam tot la fel, în aceeași atmosferă de basm și realitate pe care le iubesc deopotrivă la Ludic. La fel ca foarte mulți studenți din generația mea, am descoperit Ludicul ca spectator. Veneam aproape la toate spectacolele, îmi plăceau foarte mult subiectele abordate, jocul actorilor și dialogul acestora cu cei din public în spațiul acesta intim, de studio, care încă mă emoționează... Apoi mi-am făcut curaj și m-am prezentat la preselecție, împreună cu o prietenă. Era un moment în care erau mulți studenți de la Facultatea de Litere în trupă, ca și mine, și asta ne-a ajutat să ne integrăm mai repede în grup.

Cu ce gânduri veneai prima dată și cum s-a întâmplat să rămâi aproape de Ludic? 

Nu cred că aveam un gând sau un scop anume, cred că mai degrabă voiam să experimentez, să văd dacă reușesc și eu să iau cu împrumut viețile altora, pe scenă. Partea cu rămasul… a venit de la sine pentru că am gasit aici mai mult decât un loc de exprimare artistică – am găsit niște oameni care mi-au devenit prieteni dragi, am găsit un loc în care jocul și joaca se întrepătrund, o stare care te atrage într-un mod greu de explicat… e o energie care se simte și care te face să fii Ludic.

Știu că astăzi ai rămas „moștenitoare” a Ludicului, dacă putem folosi o metaforă. Ce planuri și gânduri ai pentru cei care vin la teatru? 

Este mai mult decât o moștenire, este o mare responsabilitate pe care atât eu, cât și soțul meu, Ionuț, o înțelegem și ne-o asumăm. Biografia strălucită a Teatrului Ludic obligă. Fiind cei mai vechi din trupă, respectăm acest lucru și încercăm să ducem mai departe munca de o viață a regizorului Aurel Luca. Așa că tot ceea ce ne propunem și realizăm trebuie să fie la un nivel înalt. În acest moment, pregătim mai multe spectacole noi, diferite, cu experiența pe care o avem și, în același timp, cu gândul la viitor. Teatrul Ludic a avut mereu un public preponderant tânăr, iar nevoile acestuia sunt speciale: tinerii sunt în căutare de experiențe, de răspunsuri, de trăiri intense. Să nu uităm, însă, că și cei din trupă sunt majoritar studenți. Așadar, Teatrul Ludic este construit cu și pentru spirite tinere - și asta este minunat! Repertoriul nostru vine în întâmpinarea tuturor, nu doar ca o alternativă de petrecere a timpului liber, ci ca o provocare. Vrem să oferim mai mult, vrem să transmitem, vrem ca cei care vin la spectacolele noastre să plece mai degrabă cu întrebări și cu o stare specială, care să-i facă să revină într-o sală de teatru – fie că este vorba despre a noastră sau despre o alta - în public sau pe scenă.    

Ce gust are teatrul pentru tine?

Dulce! Dulce și sclipitor, ca o copilărie.

Dacă ar fi să facem o retrospectivă a celor mai frumoase amintiri din turnee, concursuri, festivaluri, ce ai pune pe listă?

Aș face o listă lungă, foarte lungă pentru că în cei 15 ani petrecuți în Ludic, am trăit emoții și am adunat amintiri cât pentru o viață de om. E greu să fac o clasificare, fiecare participare la un festival, fiecare călătorie te învață câte ceva. Despre tine, despre ceilalți. Îmi plac mai mult festivalurile non-competitive, cum este și cel pe care noi îl organizăm la fiecare sfârșit de an. Întotdeauna am avut mai multe de câștigat din întâlnirile amicale, din schimburile de experiență avute fără presiunea concursului. Desigur, premiile te încurajează, îti dau avânt, îți conferă încredere în tine. Dar mai importantă decât ele, este întâlnirea aceasta cu lumea, prin altcineva, întânire pe care ți-o oferă fiecare spectacol în parte. Am participat la 33 de festivaluri internaționale și m-am întors, de fiecare dată, puțin alta. Să cunoști atâtea alte culturi, să ai ocazia de a învăța de la artiști de pe toate meridianele a însemnat foarte mult pentru mine. Toate acestea s-au transformat în mai mult decât amintiri sau „experiențe”, ele au condus la ceea ce sunt eu astăzi. Au fost momente intense, așa că, și după ani de zile, încă mai pot vedea cu ochii sufletului frânturi din spectacole, încă mă mai minunez de bucuria de viață a tunisienilor sau de ce piese pot face câțiva canadieni bolnavi de afazie, încă mă emoționez la amintirea unei nopți aproape supranaturale în Sankt Petersburg sau zâmbesc amintindu-mi de experiența de a locui pe o penișă în Franța. Și nu ar trebui să lipsească de pe lista asta emoția de după spectacole, când oamenii veneau la noi să ne felicite, cu lacrimi în ochi: deși nu înțelegeau cuvintele, ceea ce reușeam să transmitem trecea granițele limbajului. Cred că asta este de-a dreptul fascinant la teatru - felul în care reușește să comunice, felul în care unește oamenii prin fire nevăzute, dar neînchipuit de puternice. 

Cum ți-ai împărțit timpul ca să împaci toate rolurile din viața ta?

Adevărul este că nu am cea mai bună relație cu Măria Sa, Timpul, dar încerc să găsesc momente pentru fiecare în parte, în funcție de priorități. Norocul meu este că Ludicul mi-a oferit nu numai prieteni dragi, ci și o familie. Aici l-am cunoscut pe soțul meu și împreună încercăm astăzi să dăm înapoi, la rândul nostru, măcar puțin din multul pe care l-am primit în toți anii petrecuți în Ludic.

Ce înseamnă astăzi Teatrul Ludic de la Casa de Cultură a Studenților?

Cred că înseamnă foarte mult și Casa de Cultură a Studenților va continua să susțină teatrul care se face aici, pentru că publicul tânăr nu trebuie subestimat. Cred cu tărie că avem nevoie de teatru, că acesta ne poate oferi răspunsuri, că poate contribui la formarea noastră ca oameni, la orice vârstă și de oricare parte a scenei ne aflăm. CCS a susținut Teatrul Ludic pentru organizarea unui festival internațional bogat în decembrie 2017, precum și pentru participarea la mai mute festivaluri naționale în octombrie-noiembrie, iar studenții au reprezentat instituția cu succes. Deși a fost o toamnă grea, deși ne-am găsit în fața unui moment pentru care nu am fost pregătiți, am continuat să facem performanță și îndrăznesc să cred că Teatrul Ludic este azi așa cum și l-ar fi dorit întemeietorul său: intens, proaspăt, performant, emoțional, jucăuș, deschis.

Știu că regizezi piesele de la Ludic. Cum faci rezonanța dintre regizorul din tine și de partea cealaltă, actorul?

În fiecare dintre piesele în care am jucat m-am implicat foarte mult emoțional, dar am căutat și să găsesc pârghii raționale în spatele personajelor interpretate. M-am documentat asupra autorului, a contextului, am gândit anumite scene din punct de vedere estetic și așa mai departe. Având acum în rolul de a pune în scenă un spectacol, mi-am dat seama că nu pot proceda altfel. Trăiesc tot cu mare intensitate fiecare replică, încerc în continuare să găsesc cele mai bune soluții scenice pentru a transmite mesajul pieselor. Doar că acum toate sunt multiplicate pentru fiecare personaj în parte, deci volumul emoțional este cu mult mai mare (adică mai valoros). Sunt la început de drum și mă bucur de minunea începutului, cu toate aferente. Având experiența de actriță, cred că empatia funcționează la un nivel mai tainic și mai... trainic. 

Ce te-a învățat teatrul?

Teatrul m-a învățat despre oameni, despre cât pot fi de frumoși, despre cum pot trăda cu zâmbetul pe buze, despre cât de important este să (te) dăruiești, despre cum se întoarce bucuria pe care o oferi cu toată inima. M-a învățat să comunic, să colaborez, să văd cu sufletul, să mă apropii mai cu înțelepciune de vremelnicia vieții. M-a învățat multe, dar cred că nu destule pentru că încă mai simt nevoia de a acumula, de a mă transforma. 

Cu ce ai compara anii petrecuți la Ludic?

Cu o călătorie, cu zâmbetul copiilor mei, cu un curcubeu, cu un fior, cu o cană de cafea bună, cu mersul desculț prin iarbă după o ploaie de vară, cu un zbor.

 

Realizat de Corina Giurgia