Un nou început | Alina Cojocaru

De fiecare dată, noul an vine cu o promisiune, una pe care ne-o facem în gând de cele mai multe ori pentru a nu periclita cumva îndeplinirea ei. Cel mai revigorant lucru e însă faptul că această promisiune este atât de pozitivă încă nici scumpirea gazului din Ianuarie nu o afectează. Cum va fi 2018? Poate mai prietenos cu noi sau poate ne va da înapoi intimitatea pe care am pierdut-o de la inventarea internetului încoace.

Citesc în ultima perioadă despre noile schimbări pe care le aduce facebook. Aparent marea grijă este pentru ca oamenii să se simtă mai protejați și mai conectați. La nivel declarativ, e minunat însă știm cu toții că de fapt, reprezentăm doar o bază de date care e vândută constant către marketeri. Să nu ne victimizam însă! Marele nostru câștig este că ne expunem într-atât încât capra vecinului a murit demult. Avem un drum atât de lung până să ajungem la un echilibru încât nici nu știu dacă să mai fiu umită de faptul că un băiat cu retard mintal și cont pe facebook are peste 100 000 de vizualizări la un cântec de genul: „Haoleu... ninge la Suceava!”. Sau că se apreciază prin like-uri și vizualizări multiple non-cultură, lipsa bunului simt și semi-profesionalismul. Oricine are o cameră video luată la oferta, face un film și ajunge în top 3 trending videos. E atât de simplu să fii celebru pentru o secundă pe net încât nu te mai întrebi dacă pe termen lung cineva își va mai aminti de tine.

Ce ne aduce 2018? Poate puțin mai multă decență și dorința de a lăsă ceva semnificativ în urma noastră, nu sub formă de pixeli ci sub formă de realitate palpabilă.