Gaetano Donizetti a scris Elixirul Dragostei la fel cum majoritatea studenților își scriu lucrările de licențe: un pic pe fugă, în vreo șase săptămâni. A fost una din cele mai jucate opere în Italia între 1838 și 1848 și rămâne și azi o capodoperă pe scena operei.
Nemorino, un țăran sărac, e îndrăgostit de Adina, dar tot ce-i oferă ea e indiferența. Într-o zi Nemorino o aude pe Adina cum citește angajaților săi din Tristan și Isolda și devine convins că o poțiune magică îi poate aduce iubirea fetei. Evident, în acțiune este introdus și un rival, sergentul Belcore care începe să o curteze pe Adina în fața tuturor, spre disperarea lui Nemorino – deși nici el, nici ceilalți locuitori nu știu că Adina, de fapt, nu e prea încântată de atenția primită de la sergent. Totuși, Nemorino își face curaj și-i spune Adinei exact ce simte, dar nici el nu se putea aștepta la răspunsul dat: ea nu-l iubește, nu poate iubi pe nimeni și preferă să aibă în fiecare zi un alt amant. Dar Nemurino nu dă înapoi și jură că într-o zi îi va câștiga iubirea. Cum? Cu o poțiune făcută de doctorul Dulcamara pentru a lecui orice care, în realitate, e doar un vis prost. Dar Nemorino nu știe asta.
Cum se termină povestea celor doi? Aflăm pe scena Operei Naționale Române din Cluj pe 10 februarie, într-un nou spectacol realizat în parteneriat cu renumitul Teatru Csokonai Színház din Debrecen, Ungaria.
10 februarie
Opera Națională Cluj-Napoca
www.facebook.com/operacluj
