Moft de Galați

Mă țin de la intrarea în iarnă să-ți povestesc o istorie locală, un serial thriller cu limbaj licențios care i-ar putea lipi de ferestre pe toți năzdrăvanii de școală gimnazială. Bine, replicile vor rămâne blurate, ascunse de urechile curioase, mă bazez pe imaginația ta în caz că vei ajunge să trăiești o fabulă similară. J

Pe strada care m-a primit anul trecut ca proprietar trebuia să se lungească rețeaua de gaze, nu cu doi kilometri, ci doar cu vreo 40 de metri liniari. Și nu din 2017 solicitam acest update de investiție, ci din iarna 2015-2016, atunci când parcă nu-mi apăruse niciun fir de păr alb pe țiglă. Am întrebat în stânga și în dreapta, m-am dus și la ghișeu ca să culeg informații oficiale, am achitat cuminte și nerăbdător taxa de alungire a țevii, crezând că în câteva luni va dudui a căldură în căminul meu de gălățean de oraș. Din nefericire, însă, „nu plecase dosarul”, cinică personificare, iar după ce s-a pus pe șine – cine n-a auzit de dosar pe șine? – au început alte trăsnăi. Nu e aviz de mediu, nu e certificat de urbanism, PUZ, PUD și alte acronime, acord de la societatea de colectare a deșeurilor și ștampilă din partea lui Sf. Petru, căci Dumnezeu era ocupat cu altceva. Când s-au așezat avizele în clasor, ca timbrele pe vremuri, au apărut neconcordanțe „la fața locului”, în sensul că linia electrică trecea prea aproape, iar conducta de apă tangenta cu traseul din dosar. Trebuie refăcut proiectul sau, „dacă aveți noroc”, îl vom modifica în punctele esențiale, mi se spunea, iar sezonul rece avansa trufaș. Apoi, iarăși „bănuți”, ce diminutivele noastre, câte o prăjiturică pe ici, pe colo și, în octombrie 2017, s-a dat drumul la „găzuț”. Confort, boierie, ce mai contează că în Occident, atunci când te-ai mutat, ți se așterne covorul roșu cu infrastructura la cheie? Mofturi, neicușorule!