Două zile de heavy metal în Daily cu trupa Trooper

Două zile de heavy metal în Daily cu trupa Trooper

Interviu realizat de Marina Nadoleanu

Trupa Trooper s-a remarcat plăcut gălățenilor în acest weekend. Aceasta a creeat o atmosferă incendiară pe ritmurile unor balade rock și piese heavy metal. Distracția și muzica de calitate au fost îmbinate perfect de Trooper încă din primele minute ale concertului. Între timp, am reușit să stau de vorbă puțin cu solistul Trooper, Alin Dinca.

Î: Care este povestea Trooper? Când, unde și cum a aparut totul?

A.D.: Povestea a apărut în anul 1995 când eu și fratele meu, cu care cânt și în momentul de față, am realizat că ne dorim pur și simplu să cântam rock. La noi în Târgoviște existau formații care ne-au insuflat cumva nebunia asta și pot spune că suntem norocoși pentru că am știut încă de mici ceea ce vrem să urmăm fără să ne căutăm vreo vocație. La noi a fost muzica, iar dacă mâine nu aș mai putea cânta, pur și simplu nu aș ști ce să fac pentru că muzica mă reprezintă.

Î: De ce Trooper? Ce semnificație are acest nume?

A.D.: Păi, după o mulțime de denumiri pe care le-am încercat precum White Wolf, la un moment dat, am spus că ne trebuie un nume serios și am transmis trupei ca până a doua zi să vina fiecare cu o propunere de nume. Noi fiind fani Iron Maiden, am avut o mulțime de propuneri cu denumiri ale unor piese cunoscute scrise de aceștia. Însă, în final, Balaur a venit cu ideea de ,,Trooper”(piesă Iron Maiden) și am spus că denumirea asta ne reprezintă. Iron Maiden ne-a dat numele pe care îl avem acum.

Î: Ce model v-a inspirat în abordarea genului?

A.D.: Avem zeci de modele, însă eu consider că nu cântăm un gen anume. Poate că nu suntem o trupă de heavy metal, așa cum cred unii, ci mai mult un fel de rock and roll. Atunci când vii la un concert de-al nostru sigur vei asculta și piese hot și balade și piese happy și ceva mai funky. Mi se pare pur și simplu că muzica nu trebuie clasificată în tot felul de segmente. Scriem fix ce ne trece prin cap.

Î: Care este publicul pe care îl aveți în vedere?

A.D.: Dacă ai o inimă care bate, ești publicul nostru țintă! Noi nu ținem cont de rasă,  culoare, religie, orientare sexuală etc. . Dacă oamenii rezonează cu noi, suntem fericiți și ne simțim bine pe scenă. Important este să iasă ce trebuie.

Î: Ce teme sunt predominante în melodiile voastre?

A.D.: Societatea în care ne aflăm reprezintă una din temele predominante din piesele noastre. Noi încercăm să tragem un semnal de alarmă pe mai multe căi pentru că asta cred că este cel mai important. Încercăm să avertizăm și să schimbam ceva în lumea asta.

Î: Cine compune linia melodică?

A.D.: Cam 90% din catalogul cu piesele Trooper sunt scrise de mine și de Balaur, însă el a scris mult mai mult pentru că un muzician și un instrumentist foarte bun. Cred că funcționăm foarte bine împreună.

Î: Care a fost cea mai amuzantă întâmplare de când sunteți trupă?

A.D.: La un moment dat chiar ne gândeam să scriem o carte despre asta, însă am realizat că ori ne-ar dezmoșteni părinții, ori ar fi părăsiți ceilalți membrii de soții și multe altele. Dar ca să punctez una dintre ale, aș putea aminti că la un concert, un copil îmi dăduse o păpușă pe care am vrut să o arunc înapoi în public. Însă de la oboseală am greșit și am aruncat-o în sus unde era un reflector și a luat foc. Cei de acolo încercau să stingă flacăra și noi continuam să căntăm. Și mai pot spune și de fanii ce s-au urcat în duba noastră și au mers până la hotel cu noi. O mulțime de amintiri frumoase! La fiecare concert sunt amintiri frumoase!

Î: Pentru final, ce mesaj transmiteți fanilor?

A.D.: Am așa multe lucruri de transmis! Îmi doresc să fie un an al schimbărilor și am încredere în generația tânără că vor schimba ceea ce noi nu am reușit. Din punct de vedere muzical, sper că oamenii vor începe să își aleagă muzica bună și să nu mai asculte tot ce le oferă posturile comerciale! Prin urmare, SCHIMBAȚI LUCRURILE, BĂI!