King King în România: Cea mai bună trupă blues-rock din Marea Britanie cântă la București pe 9 februarie

Trupa britanică de blues-rock King King concertează pentru prima oară în România pe data de 9 februarie. Concertul, organizat de Loudcity, va avea loc în clubul Fratelli din București, începând cu orele 19.30. “King King este o trupă mare. Nu degeaba John Mayall i-a invitat în turneul său aniversar când a împlinit 80 de ani. Răspunsul trupei că onorează invitația noastră ne-a bucurat foarte tare. Trupa sună zid în concert.“, ne povestește Kirk, Music Manager Loudcity.fm. La București, King King vor cânta piese de pe noul album, Exile & Grace (al patrulea album al trupei, considerat de către cei de la Classic Rock Magazine cel mai bun album blues apărut în 2017), dar și piese mai vechi.

Alan Nimmo (vocal și chitară), Lindsay Coulson (bass), Wayne Proctor (tobe) și Bob Fridzema (clape) au câștigat Best Band în 2012, 2013 și 2014 la The British Blues Awards, dar au și alte premii în palmares, precum Best Album 2012 pentru Take My Hand, Best Album 2014 pentru Standing in the Shadows, Best Album 2016 pentru Reaching For The Light, sau Best Song 2016 pentru Rush Hour, toate acestea la galele The British Blues Awards.

În deschiderea concertului KING KING de la București vor urca trupele blues-rock românești Axis și Oxigen. Biletele se pot achiziționa de pe iabilet.ro. și costă 50 RON.