Balcanul | În vizite gastronomice (I) Cucinino

P A S T A , P A S T A ,  P A S T A , MA CHE PASTA!


Servus,


Am vizitat de curând, la cină, un local deschis de 6 luni în Brașov, pe Diaconu Coresi 6, numit CUCININO PASTA BAR. Spre deosebire de majoritatea alegerilor de restaurante pe care le fac în urma studierii recenziilor on-line, aici am ales să mă îndrept, gata să fiu suprins.


Intrarea e simplă, elegantă, cu o ușă de sticlă masivă care inspiră robustețe. Odată intrat, atenția mi-a fost îndreptată către bucătăria tip „acvariu”, ce permite relaționarea vizuală între consumator și prepararea „pe viu” a rețetelor din meniu, sugerând totodată faptul că se gătește transparent.


Am fost condus la masă de ospatarul Daniel care, din cale-afară de galant, s-a oferit să îmi ducă haina la cuier și ne-a oferit un înălțător pentru a facilita poziția la masă a copilului.


Impresia generală pe care mi-a creat-o modul în care este amenajat și exploatat interiorul m-a purtat cu gândul la un local cochet și modern din zona Milano, iar muzica ambientală italiană „hip” și necomercială m-a convins că sunt acolo.


În atmosferă era un parfum de usturoi gătit, iar mașina de fiert pasta aburea tigăile faine de inox agățate deasupra, în cui.


Curios ca un copil, am deschis meniul cu un design unic, asemănător cu o hartă, iar în cel de băuturi am găsit o selecție interesantă și pertinentă de vinuri din Italia, Spania, Portugalia, dar și autohtone, bine adaptate meniului de mâncare. Am fost cucerit de opțiunea cramei Lacerta, Dealu Mare, pe care o apreciez pentru vinurile foarte reușite, si am ales un pahar de vin roșu Cabernet-Shiraz.


Am ales să comandăm, după o consultare atentă și prețioasă cu Daniel, o porție aperitiv rece de bruschetta, o portie de scoici cu sos de vin alb, de asemenea aperitiv, dar cald, iar pentru felul principal am ales o porție de pasta aglio, olio e peperoncino și una de pasta bolognese, convenind să ne decidem ulterior asupra desertului. Am fost întrebați care este ordinea în care dorim să ne fie servite preparatele și am stabilit-o de comun acord.


Am primit băuturile comandate, vesela și tacâmurile pentru mâncare. Paharul de vin e de soi, conține cristal și are o formă amplă, frumoasă, care permite deschiderea buchetului aromatic al vinului. Tacâmurile sunt puse la dispoziție pe masa în stilul nord-italian sau cel bavarez, într-un recipient la mijlocul mesei, ceea ce mi se pare comod și informal, denotând nota relaxată de serviciu. Tacâmurile sunt zvelte, cu o formă hotărâtă și confortabilă, marca Global Gastronomy, iar vesela este modernă, cu un aspect pastelat, plăcut, marca Ionia, amble parte din grupul Yalco.


Nu mi-au plăcut sticlele de vin care erau „plantate” pe masă, prefer să regăsesc opțiunile în meniul de băuturi ori în carta dei vini, unde și dacă este disponibilă, dar s-a mai văzut asta și în localuri din Italia.


Am primit aperitivele curând. În cazul bruschettei, toppingul e prezentat separat de crostini, în 3 sosiere, una cu pastă de masline, una cu roșii cherry marinate în ulei de măsline și parmezan și una cu cuburi de șuncă și parmezan. Midiile se lăfăiau pe un platou oval, încoronate cu o bucată generoasă de lămâie și flancate de crostini. Atat crostini, foarte crocante și nitel supracondimentate, cât și sosul de la midii, cu textura corectă și parfum apetisant, mi-au părut un pic sărate, dar nu deranjant. Pentru aspectul bruschettei aș acorda un 8/10, iar pentru midii 8,5/10, sosul de vin alb cu usturoi și pătrunjel a fost echilibrat și plăcut. Complexitatea și rigurozitatea în prepararea ambelor rețete ia de la mine 8/10 puncte.


Am trecut mulțumiți, fără o perioadă foarte lungă de așteptare, la felul principal. Alegând pasta aglio, oglio e peperoncino, m-am gândit la bazele simple ale bucatariei italiene și asta am regăsit în preparat. Aluatul, am fost asigurați de Daniel, e proaspăt preparat pentru Cucinino și nu folosesc pasta uscată, din cutie, ceea ce înseamnă un MARE PLUS.


Gustul l-am perceput armonios, textura pastelor a fost al dente, un musai când vorbim de pasta, mi-a plăcut în mod special faptul că bucătarul a folosit în preparat ardei iute roșu proaspăt, pe care personal îl iubesc pentru gustul dulce și iuțeala aparte. Doar puțin ulei de masline am mai adăugat, pentru o emulsionare suplimentară. Prezentarea e apetisantă și primește de la mine 8,5/10, iar complexitatea în elaborare 9/10… ardeiul m-a vrăjit.


Cealaltă porție de pasta, bolognese, a avut un gust echilibrat, textura tot al dente, miros apetisant și condimentare cuminte, adaptată dietei și preferințelor unui copil. Nefiind asemeni celei cu aglio, olio e peperoncino, care e o reteță cu sos uscat, absorbit în pasta, pasta bolognese au avut un sos omogen, distribuit uniform și ferm pe suprafața spaghetti-lor, lucru care s-a văzut și în farfuria curățată aproape total. Ofer 9/10 pentru prezentare și 9/10 pentru complexitate, chiar mi-au plăcut mult.


Aproape sătui, dar totuși în acestă mică Italie pe care Cucinino o oferă, am ales să gustăm și desertul Tiramisu. Ceea ce nu m-a convins la desert este folosirea de frișcă vegetală pentru ornare, dar este o părere personală cu care mulți ar putea să nu fie de acord. Porția a avut un gust răcoritor, fiind servită direct de la frigider, o textură cremoasă și o alcătuire apetisantă, fiind o idee mai puțin dulce decât te-ai aștepta, ceea ce mi-a plăcut. 8,5/10 pentru prezentare și 8/10 pentru complexitate.


Servirea de care am beneficiat pe tot parcursul cinei a fost impecabilă, cu mare atenție pentru detaliu, am primit sfaturi pertinente, bazate pe cunoștințe aprofundate, atât în alcătuirea meniului, cât și în arta ospitalității.


Bucătarul care ne-a gătit la cină este originar din regiunea Puglia, Italia, renumită pentru gastronomia simplă, armonioasă, dar complexă. Țelul acestei gastronomii este de a folosi ingrediente de înaltă calitate care prin gătire să se îmbunătățească fără a modifica gustul lor de bază.


Prețurile sunt corect adaptate ofertei de preparate, un pahar generos de vin fiind între 10 și 17 lei, aperitivele între 12 și 20 și ceva de lei, iar o porție de pasta între 20 și 30 de lei.


Voi reveni cu plăcere în acest colț al Italiei din orașul nostru drag de sub Tâmpa.


Ciao cari,


B A L C A N U L