Alexandru Papadopol | DUPĂ 30 DE ANI!

Drumul Taberei... cartierul în care se pare că Ceaușescu nu a vrut să construiască metrou pentru că acolo trăiau „burghejii”. A preferat Militari (Cartierul Militari), o zonă muncitorească... prea muncitorească.

Acum ceva timp „încercam marea cu degetul”, căutând niște locații „de anii ‘80” pentru un film lungmetraj și, bineînțeles, dupa niște căutări destul de insistente și pline de speranțe, mi-am dat seama că este imposibil să mai găsești în București blocuri fără interfoane, aere condiționate, termopane și, de multe ori, polistiren colorat. „Anvelopat” –  cuvânt curat capitalist.

La blocul din Drumul Taberei unde am locuit între 1980-1989, două lucruri rămăseseră nemaculate de valul tranziției: SKODA verde a lu’ „ăla cu damblaua” și ușa de lemn a familiei Dumitrescu. Inginer P. Dumitrescu.

Domnul inginer era un burghez pur-sânge fără mașină, îl vedeai mereu în autobuzul 105 care mergea spre gară la vremea aceea. Și era un mare betiv. De fapt, elementele constitutive ale „rasei” erau perciunii lungi și stufoși, nelipsita șapcă în carouri și faptul că atunci când se îmbăta țipa că este „ducele de Roma crescut cu doica”. Nu spunea niciodată „salut” sau „noroc”, ci doar „salve!”. Avea un pardesiu de raiat și adidași Rosprint în picioare. Nu era tot timpul elegant, dar parcă mereu în concordanță cu personajul pe care îl purta. Soția lui era vânzătoare la ADAM... magazinul.

Marea problemă a familiei nu era însă nici apetența pentru băutură a domnului, nici faptul că doamna (decentă altminteri) mai baga sub tejghea îmbrăcăminte de contrabandă. Problema era fiul adorat al cuplului. Lumina ochilor lor. Motorul vietii, B., fiul, unicul fiu, făcuse vreo doi ani de școală de corecție, era pilaf la învățătură, de facultate nici pomeneală și ajunsese la 20 de ani fără să fi muncit o zi.

Stătea mereu în fața blocului (în funcție de anotimp), având timp liber la discreție. Cum te prindea, îți povestea un film de acțiune din seria „BRAȚ DE FIER” și „BRAȚ DE OȚEL”. Actorul lui preferat era „baiatu’ din American Ninja”. Fostul pușcăriaș minor își bătea joc de toată lumea, nu ajuta pe nimeni și trăia pe banii părinților la 20 de ani.

Influența pe care o „emana” acest băiat era considerată devastatoare.

Expresia pe care o auzeam în casă, eu și prietenii mei de la care părinții mai aveau minime pretenții, era invariabil: „Ce vrei? Sa ajungi ca B.? Fără servici?”

Revenind în timpurile noastre, cum spuneam, nu am găsit locații. Cobor din bloc și fix pe bordura de lângă Skoda văd un bătrânel care stă în fund și scuipă de plictiseală. Am uitat să spun că mereu, lângă scara blocului, dacă era plin de scuipați și mucuri de țigări fără filtru (Bucegi, gen), însemnă că a stat B. acolo, împreună cu Soare, celălalt parazit al blocului, care totuși avea un serviciu de noapte la Semănătoarea.

  1. era alcoolic! Grav! Vinișoare de sânge pe obraji, culoare cirotică, un ușor tremur al mâinilor.... tot tacâmu’.

„Ce faci, mă?”

„Uite, aștept...” (e clar, e matol. Nu m-a recunoscut nici măcar de la televizor, zic în capu’ meu)

„Ce?”

„Păi m-am angajat trei zile la un butic și am ciordit o navetă de bere. Dar (potop de înjurături care se terminau cu ceva concret care intră în „capul meu de prost”) nu m-am uitat dacă au camere de supraveghere în depozit. Parcă aveau. Că dacă au camere, vin să o ia înapoi. Dacă nu... rămâne a mea, că nu face nimeni scandal pentru o navetă.”

„A... păi și ce dracu’ faci acum?”

„Păi, am zis și cu Soare să așteptăm trei zile și dacă nu vine nimeni după naveta de bere, o bem.”

„Deci... ce faci?”

„N-auzi, mă, în p... mea?! AȘTEPT!”

„A... Hai să trăiești!” și-mi zic că ăsta nici nu mai știe cu cine a vorbit.

„Băi! Și să-i zici lu’ *** (mare vedeta TV) să vină la mine să îi dau la buci, că fraieru’ ăla (iubitul doamnei, mare cântăreț și actor de ocazie) e praf. Să vină la mine să îi arăt pe ANACONDA."

Ufff, hai că știe cu cine a vorbit.

„Da, mă! Îi zic.”

„Bă! Să nu uiți!”

„Nu, mă, nu.”

 

Alexandru Papadopol este actor la Teatrul Odeon și joacă în filme! :)