Recomandarea Zile și Nopți | Ivan Pescar & Scrumbia Bar

Ivan Pescar & Scrumbia Bar, Uranus 150

Încurajați de experiența din Tulcea, proprietarii au decis cea mai importantă mișcare, respectiv deschiderea restaurantului Ivan Pescar & Scrumbia Bar în București.

Motivul a fost simplu - după 2 ani de funcționare, restaurantul a primit ,pe baza opiniilor consumatorilor publicate în TripAdvisor, distincția Certificate of Excellence 2017.

Bucătăria este una ce respectă cu sfințenie rețetele tradiționale din Delta Dunării, fără feluri fusion, iar toate preparatele sunt gătite domol de bucătărese lipovence.

Peștele vine din Delta Dunării și Marea Neagră, iar vinurile din Dobrogea, dar și din alte regiuni. Restaurant & fish bar. Pe scurt, în afară de chestiile arhicunoscute, pregătiți-vă papilele pentru crap pe varză, pălămidă, zărgan sau bacalea la grătar, sărmăluțe din somn și știucă.