Playground (7) | Ou sont les "soundtracks" d'antan?

Acum ceva vreme vorbeam cu un prieten despre filme. Nu neapărat despre filme în sine, ci despre coloanele sonore care ne pot teleporta într-o secvență din film doar închizând ochii. Au existat coloane sonore care au schimbat generații și s-au identificat cu atitudini. Cel puțin pentru mine filmele au nevoie de muzică, și chiar și reciproca.

Îmi vine în cap minunatul Easy Rider și coloana lui sonoră, mă gândesc la muzica din A Clockwork Orange-ul lui Kubrick, fără doar și poate Trainspotting, în care auzind Lust for Life-ul lui Iggy la început mi-a lăsat gura căscată până la final. Saturday Night Fever cu a lui coloană sonoră pe care cred ca deja se dansează și pe alte planete.

Nu pot să nu zic de două dintre cele mai importante (pentru mine) coloane sonore ale anilor ‘90 - Judgement Night și Singles. Îl aud pe "Il Grande" Ennio Morricone și instant îl văd pe Clint Eastwood îmbrăcat în al lui poncho cu mâna pe pistol.

Am citit un interviu cu Tarantino în care zicea ca el își construiește unele scene ascultând mai întâi muzica și din prima îmi vine în cap Michael Madsen în acel depozit din Reservoir Dogs și cum se aude pe fundal Little Green Bag.

Coloana sonoră din Midnight Express mi-a făcut cunoștință cu Giorgio Moroder și mi-a deschis alte orizonturi. M-am indragostit de Simon & Garfunkel iar filmul The graduate a ajuns la inima mea datorită lor. Ascult coloana sonoră de la Boyz’N The Hood și imediat îi văd pe Ice Cube și pe Cuba Gooding jr. cu problemele lor prin South Central în Los Angeles, am văzut Superfly de mai multe ori doar ca să-l pot asculta pe Curtis Mayfield.

Vreau să mai zic de geniul lui Henry Mancini, al lui Lalo Schifrin sau Nino Rota, care m-au făcut să-mi placă și mai mult filmele și aș mai tot spune dar nu mai am spațiu. Există momente (cam toate) din viață pe care le asociem cu mirosuri, culori sau melodii. Închid ochii și aud genericul de început de la Star Wars și brusc mă văd pe mine la 6 ani într-un cinematograf din București așteptându-i cu sufletul la gură pe Han Solo și Darth Vader.

Din păcate, la majoritatea filmelor din ultimii 10-15 ani nu mai găsesc așa ușor toate astea, sau cel puțin nu am mai rezonat eu cu ceea ce se întâmplă pe coloanele sonore.

Parcă totul este mecanic și muzica e mai mult pusă doar ca să fie acolo evidențiind și mai mult consumatorismul trist al zilelor noastre, totul transformându-se într-un playlist "hip" ce nu ne duce nicăieri așa că uneori stau în mână cu dvd-ul filmului 24 Hour Party People și mă întreb: ou sont les "soundtracks" d'antan?

By HEFE