Recomandare de film | Pentru toți banii din lume

Noul film al lui Ridley Scott, realizat în timp record (a avut 2 premiere într-un an, cealaltă fiind „Alien: Covenant”) va rămâne în primul rând filmul care l-a înlocuit pe Kevin Spacey cu Christopher Plummer. Scott a luat decizia alături de executivii de la Sony, deși filmul era gata la cheie.

Ei au amânat premiera și au fost de acord să suplimenteze bugetul cu încă 10 milioane de dolari pentru a redistribui rolul, asta după ce Spacey a fost acuzat, în noiembrie, de molestare sexuală, iar spirala sa descendentă a dus la concedierea din serialul „House of Cards” (Netflix) și de la conducerea teatrului Old Vic din Londra.

S-a refilmat cu Christopher Plummer, cu 29 de ani mai bătrân ca Spacey. J. Paul Getty avea, la vremea incidentului, în 1973, 80 de ani. Se ia un Getty de 88 de ani, se scoate un Getty de 59 de ani. Până la urmă Scott a gândit-o bine. Plummer este în mod natural un excelent Getty, iar pe Spacey oricum cu greu puteai să îl recunoști sub straturile de machiaj și proteze estetice. În mod ironic, Plummer este singura nominalizare a filmului la Oscar, la BAFTA și la Globul de Aur.

Dincolo de reconstituirea de epocă minuțioasă, de cazul în sine, există anumite schimbări deranjante, neverosimilități și stereotipuri. Pentru cei ce-și doresc o altă variantă, o mini-serie de Danny Boyle, „Trust”, cu Donald Sutherland în rolul miliardarului, aceasta va avea premiera TV pe 25 martie.

 

3 stele din 5

Alin Ludu Dumbravă

-critic de film-

 

*În Brașov, „All the Money in the World” poate fi văzut la Cinema One.