Acel moment în care, în mod conștient și invaziv, trebuie să-l îmbraci pe cel pe care-l aperi cu toată ființa ta, să-l acoperi nu numai cu trupul, ci și cu „respirarea” ta.
Pentru că, fundamental, el e cel care contează, tu ești doar cel care se dăruiește. Amicul meu Gabi m-a întrebat odată de ce nu încerc să transfer această dăruire făcând un copil. Hmm, asta chiar e o întrebare… Dar să revenim.
În limba japoneză, termenul de samurai se trage din vechiul verb saburau, care se traducea prin „a sta alături”. E o perspectivă absolut minunată să fii alături de cineva, să-i numeri chiar și respirațiile uneori. A sta alături… Am fost întrebat de ce nu vreau să fac altceva.
Și n-am putut da un răspuns până de curând, când am simțit crunt că asta e un fel de penitență căreia trebuie să mă supun. Un fel de-a mă bucura de putința mea de-a iubi. Am fost întrebat și dacă nu cumva fac asta pentru bani. Iertați-mă dacă am să râd cu spume, dar niciun sac de bani nu poate cumpăra sentimentul de la sfârșit când, după ce te desparți de omul alături de care ai stat, ți se pare că, într-un fel, i-ai mai dat naștere o dată.
De fapt, atunci când ești lângă el asta e ceea ce contează: indiferent ce pățești tu, el trebuie să respire în continuare, să fie în viață. Viață în care te vei afla și tu, one way or another…
