5 răspunsuri pe care pacientele ni le adresează despre epilarea definitivă

Dacă încă nu te-ai hotărât să apelezi la epilarea definitivă, află că îți vei scuti o mare parte din timpul destinat pregărilor pentru sezonul cald prin acest procedeu minim invaziv. Specialiștii în epilare definitivă, Coquette Beauty Clinique, îți împărtășesc câteva din cele mai frecvente curiozități ale pacientelor.

Ne putem epila doar dacă este iarnă? În acest caz avem de-a face cu un mit.  Noile tehnologii laser au reuşit însă să dezvolte sisteme de protecţie care permit răcirea pielii, la câteva grade, pe toată durata tratamentului, dar şi după terminarea acestuia, astfel încât întreaga intervenţie devine nu doar posibilă, dar şi mai puţin dureroasă. La Coquette Beauty Clinique folosim cel mai perfomant laser special pentru tratarea pielii bronzate, în condiții de siguranță și eficacitate.

De câte ședințe am nevoie? Durata tratamentului variază între 8-12 şedinţe, însă este influenţată de mai mulţi factori, precum: vârstă (tinerii până în 18 ani pot necesita mai mult de 12  şedinţe, din cauza dezechilibrelor hormonale), sexul (la barbati fiind necesare mai multe sedinte), tipul de păr şi de piele (cele mai bune rezultate le au clientele cu pielea deschisă şi cu firul de păr negru) şi de zona tratată (pentru epilarea facială pot fi necesare mai multe şedinţe).

După terminarea ședințelor mai este nevoie de altele? Sunt necesare şedinţe de întreţinere o dată sau de două ori pe an, pentru că foliculii piloşi sunt foarte numeroşi şi epilarea definitivă este eficientă doar în cazul celor activi în momentul tratamentului. Pe parcursul vieţii, mai ales în cazul dezechilibrelor hormonale, noi fire de păr pot apărea, însă vor fi mult mai subţiri şi mai uşor de eliminat.

Epilarea definitivă doare? Durerea resimțită poate avea grade diferite, în funcţie de suportabilitatea fiecărui pacient. În timpul tratamentului intensitatea aparaturii se reglează în funcţie de gradul tău de suportabilitate, dar pentru o eficienţă maximă este necesar să resimţi o senzaţie similară cu ciupitura de elastic sau cu „strângerea pielii” de după expunerea la soare.

Părul dispare în totalitate? Tratamentul de fotoepilare defintivă nu poate niciodată distruge toţi foliculii de păr dintr-o anumită zonă, fie ea axila, bikini sau gambe. Intodeauna vor mai rămâne câteva fire de păr miniaturizate. Iată orientativ câteva procente medii de curăţare a câtorva zone mai frecvent solicitate: gambe, zona inghinală 90-95%, axila 80-90%, coapse 60-70%, fata 50-70%.

Pentru mai multe informații, accesați coquette.ro și epilare-definitiva.ro.