Salut, Brașov! | Trebuie să fii femeie de 8 martie?

Repede, pst!

Trebuie să ne rebelizăm acum, repejor, înainte să vină ziua de 8 martie, ziua când va trebui să ne reluăm hainele de femei serioase, pătrunse de feminitate și de nimic altceva decât de gânduri sensibile, romantice, roz.

Ne-am transformat această sărbătoare și-am făcut-o, din zi a mamei, zi a femeii. Frumos, desigur, că sărbătorim femeia în toate formele ei, dar parcă e prea multă femeie în prima jumătate a lunii martie și prea puțină – sau deloc – înainte și după.

Bărbați, nu uitați să investiți în plante ucise cu această ocazie! Dacă nu au fost rupte niște flori pentru a fi date partenerei sau pentru a impresiona o potențială parteneră, n-au valoare. Florile în ghiveci vin cu responsabilitate, or știm foarte bine că după nebuniile de ziua femeii nu vrem să ne trezim cu responsabilități. În brațe sau în ghiveci, e totuna.

Am scăpat de Ziua Îndrăgostiților, când a trebuit să ne conformăm ideii că e musai să te iubească cineva pe 14 februarie, acum trebuie (!) să ne (re)descoperim feminitatea, musai de 8 martie.

Trebuie să inventăm, de nu avem, instincte materne pe care să le dăm la iveală acum, ciupind de obraji pe copiii vecinilor și zâmbind îngăduitor celor care urlă de le tresaltă omuleșorul prin supermarket; trebuie să purtăm ruj trimițător de semnale de disponibilitate la reproducere, să mulțumim pentru complimentele pe care altfel nu le-am primi.

Dar, și asta știm la fel de bine, de Crăciun și de Zilele Sărbătorite Musai că Vrea Societatea, trebuie să fii mai bun. Trebuie să primești complimentele sus-numite cu zâmbet, trebuie să pui semnul egal între ceea ce simți pe interior și modul în care afișezi exteriorul pentru ceilalți.

De fapt, ce vreau să spun este că nu trebuie. Nimic nu trebuie, niciodată nu trebuie. Și cred – poate că mă înșel acum sau poate nu – că lumea, în ansamblul ei, în tot acest amestec de oribil și excepțional, ar fi extraordinară dacă ne-am aminti mai des să apăsăm „search” după ce scriem „rebeliune” în bara din creierul nostru. Rebeliunea aceea a copilului care știe că nu e ceea ce îi spune mama, învățătoarea, profesoare. Care vrea să se ducă pe Marte, ca ursul nostru aerodinamic, și într-o zi înființează acolo o colonie pe care generațiile următoare o vor privi cu admirație.

Ba da, ceva tot trebuie.

Trebuie să fii orice vrei tu să fii!

(Ilustrație: Diana Ioana Bobeș)