„Românul și odiseea. Sau despre îndrăgostirea nefericiților!” de Gabriel Bota

Așa nu se mai poate! Asta se zice, asta se simte! Asta zic și eu!

Trăim greu, trăim, cu toate că cineva aruncă bolovani și excremente către trupul nostru sfânt, deci spiritual. Facem totul dar nu facem destul. Pe cine urâm, e clar! Dar, pe Cine sau Ce iubim? Vă spun drept, m-am săturat să scriu despre toți bătuții în creier cu lopata din politica românească, zău că mi-e lehamite. Așa că am ales să scriu puțintel despre situația noastră de „îndrăgostiți”.

Prin urmare și așadar, explic: dacă ne vom da seama pe Cine sau Ce iubim, vom fi în stare și să acționăm sub magia celui mai puternic impuls, iubirea. Iubirea mută munții, schimbă guverne, distruge mentalități, pune soarele pe cerul speranței, happy happy, toată lumea! Și, mai mult decât atât, te face puternic, deci „aproape” de neînvins! Întrebarea este: suntem CU ADEVĂRAT îndrăgostiți de țară, de glie, de adevăr, de oraș, de vecini, de prieteni, de familie etc.? Voi știți să răspundeți într-o femtosecundă la întrebare? Reformulez, ce suntem în stare să dăruim pentru a ne salva?

Starea de iubire nu este paradisiacă ci, mai degrabă, conflictuală. Te obligă să lupți și să obții ceea ce-ți dorești. Cu toate astea, dorința noastră de schimbare nu este DELOC epidemică. Cumva, cumva, nu reușim să-i contaminăm ȘI pe ceilalți. Poate în curând, poate într-o zi.

Dacă reușim există, totuși, un risc: ceea ce iubim devine, în timp, insuportabil de acceptat, în sensul de adaptare, repoziționare comportamentală. Prin urmare, trebuie să fim pregătiți pentru propria noastră evoluție! Dacă lucrurile se aranjează atunci nu vor dura mult. Dacă nu se aranjează, atunci iar n-am făcut ceva bine.

Concluzia mea, tristuță, este că nu ne trece prea multă iubire prin vene. Mă gândesc c-ar trebui să bem acel Balsam uitător de ore rele, acel ”Nepenthe” de care vorbește Homer în Odiseea, băutura magică perfectă care te face să dai dracului toate necazurile, grijile, neajunsurile. Sau poate acea poțiune magică preparată de galul Getafix în care Obelix căzuse când era mititel și dolofan. Sau poate amândouă. Cu siguranță însă, pălinca nici măcar mai triști nu ne face.

Am căutat peste tot să citesc ”Măgarul de aur”, un roman scris de Apuleius. N-am dat de el. Prin urmare, n-am alte argumente.

Vă doresc o epidemie de iubire!
Și iată, e deja primăvară!

Salutări!
Cu drag,
g