Servus,
Am vizitat de curând la prânz, așa s-a nimerit, un local deschis de ceva vreme în inima Brașovului, chiar în Piața Sfatului. Primul „La Ceaun” a fost deschis pe strada M. Weiss, acolo unde găteau în două ceaune puse foarte transparent, în geam, unde și astăzi continuă să ospăteze prânzurile tuturor categoriilor sociale de meseni, brașovenii, dar și turiștii care poposesc pentru un dejun rapid preparat cu ingrediente preponderent locale, dupa cum aflăm atât din bucate, cât și de pe web-site-ul lor „cele mai proaspete ingrediente, pe cât posibil direct din gospodăriile țăranilor din împrejurimi”.
Luând în seamă experiența anterioară a unui fast-food care a operat pentru doar câteva luni în același spatiu comercial, misiunea asumată de noul „La Ceaun” din Piața Sfatului trebuie să fie una cu destule provocări și totuși clienții asigură prezența permanentă… trebuie să facă ceva bine, constant și bun, mă gândesc eu.
Am fost întâmpinat la intrare și condus la masa la care am dorit să mă așez. Am primit meniul, având chipul unui cârpător, un fund de lemn pe care sunt prinse foile cu sortimentele propuse: atât mâncare, cât și de băutură. Pe lângă berea comercială urs și pils, în selecția de bar se regasesc beri preparate artizanal de Zăganu și 1717, prima de la Cheia, a doua de la Sibiu, exprimând independența și luciditatea în propunerea sortimentelor de beri bune. Bravo, sunteți printre puținele restaurante din oraș care fac asta!
Impresia generală pe care mi-a creat-o modul în care este amenajat și exploatat interiorul este că are personalitate continuă, replincând și reintrepretând motive cu care eram obisnuiți din restaurantul de pe Weiss într-o atmosferă caldă. Detaliile de lemn aplicate pe pereți, bolta de cărămidă aparentă sunt puse în valoare de un fond negru care absoarbe lumina și evidențiază accentele, joc pe care îl consider armonios. Muzica ambientală este din repertoriul interpreților români de muzică ușoară; cât am fost acolo am ascultat de la Luigi Ionescu la Madalina Manole, cu evadări în palmaresul muzicii autentice „de pahar”, Dumitru Siminica.
Selecția de vinuri este generoasă, competentă, pornind de la un Oprișor la pahar de 12 lei până la sticle care depășesc 200 lei, toate din podgorii românești. Un alt aspect interesant este că în meniul de bar sunt nici mai mult, nici mai puțin de 10 tipuri de pălincă, horincă și țuică, toate produse la noi în țară, sugerând o atenție deosebită pentru această licoare tradițională.
Tacâmurile Icos inox, fabricate cu tradiție la Sibiu, sunt amplasate comod și permanent pe masa, într-o putină compartimentată, iar paharele și celelalte obiecte de sticlă sunt clasice. Interesant este că există în meniu „ceaunele zilei”, amintind cumva de începuturile lor de pe Weiss, o ciorbă cu carne, una vegetariană și un fel principal pentru fiecare zi a săptămânii, despre care suntem încurajați să cerem detalii ospătarului.
Fiind la prânz, pe vreme de iarnă și în Balcani, nu în Meditearană vara, nu obișnuiesc să asociez băuturi alcoolice dejunului, așa că am ales îndrăzneț din meniu o socată, o idee curajoasă la început martie, dat fiind că este o băutură fermentată destul de sensibilă la perioade lungi de păstrare. Nu a fost rea deloc, în schimb gustul de drojdie era destul de pronunțat, dar atenuat de lămâia din belșug.
Am comandat aperitivul, o porție de fasole bătută cu pâine prăjită și murături. Sunt un împătimit al oricărui preparat din fasole și recunosc că este foarte reușit. Are boia dulce și sare, iar cu piperul adăugat suplimentar, după gustul meu, atinge culmi înalte în rețetele de fasole pe care le-am încercat până acum. Pâinea prăjită era foarte proaspătă înainte de prăjire, probabil unora să le placă una mai uscată, dar pe mine crusta crocantă m-a satisfăcut. Un mare plus e adus de murături, mi-au dat senzația că sunt asemănătoare celor preparate în casă, nici prea sărate și nici prea acre, probabil iarna rece de până acum să fi contribuit la lunga lor păstrare. Preparatului îi ofer 8,5/10 pentru prezentare și 8,5/10 pentru complextitate.
La fel ca în cazul aperituvului, felul principal l-am primit la scurt timp după comandă, servirea fiind foarte înclinată către consumator. Am ales, la recomandarea ospătarului, o porție de pastramă de berbecuț „trasă la tigaie”. Evit, de regulă, pastrama, dacă nu îi cunosc aspectul înainte de preparare, fiind de cele mai multe ori ba prea gumoasă, ba prea sărată, ba prea cu părți de nemestecat, ori cu un gust prea pronunțat de oaie. În preparatul primit am avut plăcuta surpriză să mă bucur de una dintre cele mai prietenoase pastrame de până cum. A avut garnitură de mămăligă și am primit un căuș de mujdei în care să înmoi zulufii de carne fragedă de pastramă gustoasă. Decorurile de morcov și castravete pălesc în fața gustului subiectului din farfurie, pastrama. Îi dau 8/10 pentru prezentare și 8,5/10 pentru complexitate.
La desert am ales un papanaș, o rețetă care a cucerit, dar a și frânt multe inimi gurmande. Știm dintotdeauna că aluatul nu e de gogoașă simplă și că trebuie să conțină din belșug brânză proaspătă de vacă/brânză de vaci, care odată prinsă în mrejele prăjirii capătă un gust fantastic, unic și cum doar în papanași se regăsește. Papanașul a răspuns corect la gustul autentic și a fost îmbrăcat în haine mărinimoase de smântână și gem de fructe de pădure. Mi-ar fi plăcut mai mult să îi rămână mai multe părți crocante, neacoperite de smântână, dar unor iubitori de smântână le poate împlini deliciul.
Consider că merită 7,5/10 pentru prezentare și 8/10 pentru complexitatea execuției.
Apreciez că am primit un chestionar de satisfacție la sfârșitul mesei, probabil bagajul de informație acumulat să fi fost de mare ajutor în apropierea de consumator. Ospătarul a fost un confident în alegeri și rapiditatea servirii mi-a asigurat un prânz eficient într-o zi de lucru. Timpii de așteptare au fost aproape inexistenți și am putut să îmi continui programul de întâlniri fără amânări.
Prețurile sunt undeva la media unui restaurant tradițional, rar atingând peste acest prag în schimb dimensiunea porțiilor și raportul între calitatea oferită și cost satisfac oaspeții restaurantului, dovada fiind reușita acestuia în oferta gastronomică brașoveană.
Mă bucur că avem un „La Ceaun” în Piața Sfatului, astfel existând o opțiune de masă bună și rapidă când nu îmi este la îndemână localul de pe Weiss, unde până și prânzul devine iute sau tihnit, un festival.
să ne fie de bine,
